Rapid şi Universitatea Craiova se întâlnesc astăzi, de la ora 20.00, în Giuleşti, în etapa a doua a play-off-ului, meci care va fi arbitrat de Istvan Kovacs. La meci au acces numai copiii sub 14 ani, iar Ştiinţa va avea alături o galerie formată din 700 de elevi.
Mirel Rădoi: “Suntem în dezavantaj pentru acest meci, pentru că am avut mulţi jucători la loturi. Trebuie să fim deştepţi, este un moment dificil şi trebuie să arătăm că suntem uniţi şi să plecăm din Giuleşti cu cele 3 puncte. Nu vreau să credeţi că imi creez un alibi dacă nu vom câştiga în Giuleşti, dar asta e situaţia. Nu a fost benefică pauza, fiindcă eram într-o formă bună şi am avut mulţi jucători plecaţi, unii nu sunt aici şi nu vor face niciun antrenament până la meciul cu Rapid. Vor fi mult mai disputate partidele din play-off, fiindcă sunt cele mai bune echipe. În astfel de meciuri ai nevoie de jucători sută la sută. Va fi o încărcătură specială, fiindcă şi Rapidul se gândeşte că dacă vor pierde, se pot distanţa de primele clasate, presiunea este de ambele părţi, cred că ambele echipe se vor axa mai mult pe puncte, decât pe calitatea jocului.”
Marius Şumudică: “A fost o pauză pentru toate echipele, sper să ne fi prins bine. Sunt două echipe bune, iar ei nu ne-au bătut în sezonul regulat. Parcă au altă față de când a venit Mirel Rădoi, e un antrenor bun, care pune o anumită presiune. A creat un grup bun acolo. Cred că va fi un meci deschis oricărui rezultat. De altfel, așa se poate întâmpla la oricare meci din play-off, pentru că eu cred că nu pleacă niciuna favorită. Toată lumea spunea că FCSB e favorită cu noi și s-a terminat la egalitate”.
Prefaţa LPF:
“O singură înfrângere au suferit giuleştenii pe teren propriu în acest sezon, 0-2 cu Universitatea Cluj (16 septembrie 2024), în rest au opt victorii şi şase remize. Oltenii au câştigat cinci dintre cele 15 deplasări din campionatul curent, iar de alte cinci ori au terminat la egalitate. Şapte dintre cele 15 goluri marcate de rapidişti din faze fixe au fost înscrise în urma unor cornere. 12 goluri au reuşit craiovenii după minutul 75, dintre care cinci au fost marcate în prelungirile reprizei secunde. În acest interval (75-90+), gruparea bucureşteană a încasat 10 dintre cele 29 de goluri primite. Universitatea Craiova este echipa cu cele mai puţine goluri încasate din faze fixe, doar şase, dintre care cinci în urma unor lovituri de colţ. Rapid este formaţia cu cei mai mulţi marcatori, 18 dintre cei 39 de jucători utilizaţi reuşind cel puţin un gol. Oltenii s-au bazat doar pe 28 de fotbalişti, portarul Laurenţiu Popescu fiind integralist.
Va fi şi un duel între doi dintre cei mai în formă jucători din campionat, Claudiu Petrila – 17 contribuţii ofensive (7 goluri, 9 pase decisive, 1 penalty scos şi transformat de un alt coleg), respectiv Alexandru Mitirţă – 20 contribuţii ofensive (13 goluri, 7 pase decisive).
De la revenirea Rapidului în principala competiţie internă din 2021, cele două s-au mai întâlnit pe prima scenă de 12 ori, craiovenii s-au impus de şase ori, bucureştenii au câştigat trei jocuri, iar trei partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul succes reuşit de alb-albaştri: 29 aprilie 2024, Rapid – Universitatea Craiova 1-2.
Cea mai recentă dispută directă din Superliga României: 25 ianuarie 2025, Rapid – Unicersitatea Craiova 1-0 (gol Alexandru Dobre). Marius Şumudică este neînvins în cele opt confruntări din campionat cu Universitatea Craiova, palmaresul actualului tehnician al giuleştenilor cuprinzând cinci victorii şi trei rezultate de egalitate.”