IMM-urile reprezintă 84% din clienţii BCR Leasing IFN

0
364

Pe parcursul celor 15 ani de activitate, BCR Leasing IFN a evoluat odată cu piaţa de leasing, răspunzând nevoilor de dezvoltare a economiei româneşti prin soluţii de finanţare oferite companiilor şi persoanelor fizice, al căror volum total a depăşit 2,2 mld. euro. Numărul de clienţi care au beneficiat de serviciile BCR Leasing IFN a fost de aproape 50.000.

Datele de istoric relevă faptul că BCR Leasing IFN a încheiat în tot acest timp un număr de aproximativ 95.000 contracte pentru mari companii, entităţi din sectorul public, firme mici sau mijlocii şi clienţi individuali, care au accesat finanţări pentru 106.000 de bunuri. Din totalul bunurilor finanţate în 15 ani, 74% reprezintă finanţări pentru vehicule (cumulând procente de 42% pentru autoturisme, 22% pentru vehicule comerciale grele şi 10% pentru vehicule comerciale uşoare), 20% finanţări pentru echipamente şi 6% finanţări pentru bunuri imobiliare. Compania a finanţat 63.300 de automobile, 12.320 vehicule comerciale uşoare, 8.063 vehicule comerciale grele, 5.254 echipamente, dar şi peste 700 de tractoare. „Strategia de business a companiei este de a creşte sustenabil prin oferirea de soluţii de finanţare specifice care să sprijine clienţii noştri, ai Grupului BCR, să îşi îndeplinească dorinţele: fie că vorbim de autoturismul personal, de investiţia în vehicule comerciale necesară pentru a dezvolta o nouă afacere sau investiţia în echipamente pentru a consolida afacerile mature”, a declarat Bogdan Speteanu, director general BCR Leasing IFN.

În ultimii ani, serviciile de leasing ale companiei au fost aduse mai aproape de client

IMM-urile reprezintă aproximativ 84% din clienţii BCR Leasing IFN, iar finanţările sunt direcţionate către comerţ (31%), transporturi (10%), producţie (10%), construcţii (8%), servicii (5%), agricultură (3%), IT (3%), servicii private de sănătate (2%), industrie hotelieră (2%) energie, precum şi orice alt domeniu economic a cărui dezvoltare a impus utilizarea leasing-ului pentru optimizarea mobilităţii sau pentru retehnologizare. În ultimii ani, serviciile de leasing ale companiei au fost aduse mai aproape de client, fiind prezente atât în reţeaua proprie din marile oraşe cât şi în unităţile BCR, precum şi în reţelele de vânzare ale partenerilor (dealeri, brokeri, importatori etc.). În plus, optimizarea continuă a fluxurilor interne a scurtat timpul de răspuns la cererile de finanţare ale clienţilor retail la doar câteva minute.

Finanţările auto în leasing s-au dublat

În 2015, profitabilitatea BCR Leasing IFN a atins 26 mil. lei, iar cota de piaţă a avansat la 9,4%. Volumul contractelor noi a crescut cu 72% faţă de anul precedent, (149 mil euro, fata de 86 mil. euro). Finanţările auto în leasing s-au dublat, cea mai mare creştere fiind înregistrată pe segmentul de vehicule comerciale, a cărui pondere a crescut de aproximativ trei ori faţă de anul precedent. Pe segmentul de leasing pentru echipamente, creşterea a fost de 46% faţă de 2014. Configuraţia portofoliului BCR Leasing IFN la finalul anului trecut cuprindea 81% leasing auto şi 19% leasing pentru echipamente şi utilaje. Finanţările pentru autoturisme au reprezentat 22% din portofoliu, vehiculele comerciale uşoare 7%, iar vehiculele comerciale grele 52% din totalul finanţărilor companiei. Totodată, activul total s-a majorat cu 19% comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de 1.220 mil. lei, în timp ce ponderea expunerilor neperformante a continuat să se îmbunătăţească de la 13,4% în 2014 la 10,6% în 2015. Veniturile totale ale companiei în 2015 au ajuns la nivelul de 360 mil. lei, iar cheltuielile totale la 334 mil. lei.

Activele companiei au continuat să crească şi au ajuns la 140 mil. lei

Prin subsidiara sa BCR Fleet Management, compania a devenit în ultimii doi ani un jucător important şi pe piaţa de leasing operaţional. La finalul anului 2015, flota administrată de BCR Fleet Management număra aproximativ 3.000 de vehicule, în creştere cu peste 50% faţă de finalul anului 2014. Marea majoritate a autovehiculelor livrate în 2015 au avut la bază contracte încheiate cu companii de dimensiuni mari, româneşti şi multinaţionale, precum şi cu instituţii din sectorul public. Ponderea cea mai importantă a fost adjudecată de clienţi cu activităţi în domeniul energiei, logistică şi transporturi, dar şi media sau FMCG. La finele anului 2015, activele companiei au continuat să crească şi au ajuns la 140 mil. lei, cu echivalentul a 78 mil. lei peste nivelul de la finalul anului trecut. Venitul din leasing operaţional în 2015 a ajuns la 17 mil. lei, cu 10 mil. lei mai mult decât în anul precedent. Profitul net obţinut în 2015 a fost de 1,7 mil. lei.

În 20016 o creştere a vânzărilor cu 10%-15% faţă de 2015

În anul 2016, BCR Fleet Management îşi propune să crească flota la nivelul a 4.000 de vehicule prin dezvoltarea relaţiilor cu clienţii grupului BCR. „BCR Leasing îşi datorează reuşita clienţilor săi, alături de care am parcurs timp de 15 ani un traseu în tandem, experimentând împreună provocări şi împliniri, regândind business-urile noastre în termeni de stabilitate şi tranzitând o economie emergentă cu satisfacţia de a fi reuşit. Mulţumim clienţilor noştri pentru încrederea pe care ne-au acordat-o acceptându-ne ca parteneri”, a precizat Bogdan Speteanu. Pentru 2016, BCR Leasing IFN îşi propune o creştere a vânzărilor cu 10%-15% faţă de 2015, mizând în continuare pe autoturisme, vehicule comerciale, echipamente şi utilaje.