Scandal imens: 11.000 tone de porumb boabe, sechestrate la un depozit din Băileşti

1
345

Între raportul de calitate SGS și analizele DSVSA diferențele sunt frapante și defavorizează cel mai mare producător de cereale din judeţul Dolj

Nu mai puţin de 11.000 tone de porumb boabe din producţia anului trecut, aparţinând Cerealcom Dolj, sunt sechestrate sub suspiciunea contaminării cu aflatoxină (aspergillus flavus). Declaraţia a fost făcută, ieri, de Mihai Anghel, patronul Cerealcom, la un post de televiziune, după ce inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare Dolj, în temeiul unor analize pozitive de laborator, au decis acest lucru.

Mihai Anghel a solicitat efectuarea de contraprobe la un alt laborator, ceea ce este îngăduit. Intervievat, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj, dr. Andrei Butaru, a opinat că nu exclude ca porumbul să fi fost recoltat, în toamna trecută, la o umiditate de circa 17%, după care scăderea umidităţii până la sub 10% să fi fost necontrolată, deşi silozurile Cerealcom permit asemenea operaţiuni tehnice. Numai că toamna anului trecut a fost una secetoasă din cale-afară, încât a fost de mirare că s-au mai putut obţine şi recolte de porumb.

Raţionamentul lui Mihai Anghel este absolut corect: porumbul recoltat a avut o umiditate cuprinsă între 9 și 11%, conform buletinelor de analiză la recepţie. Acele buletine de analiză nu pot fi modificate. Pe de altă parte, silozurile Cerealcom permit operaţiuni de ventilaţie şi control al temperaturii prin dotările tehnice existente, încât este cu neputinţă să vegeteze germenii de aspergillus flavus.

Cerealcom a livrat în permanenţă porumb de consum la clienţi consacraţi şi analizele de laborator de la livrare au coincis cu cele de la recepţie şi, implicit, cu standardele UE. Să mai facem o precizare: Cerealcom este cel mai mare producător consacrat de cereale din judeţul Dolj şi niciodată până acum n-au existat obiecţii asupra calităţii produselor sale.

Mai mult, rapoartele de calitate de dată recentă, mai exact din luna februarie, dar și din luna martie, dovedesc că valoarea aflatoxinei B1 este cuprinsă în limite insignifiante, în raport cu cele rezultate din analiza DSVSA. Sunt date care, raportate la legislația UE și Canada, privind limitele micotoxinelor acceptate pentru consumul uman și animal, pun sub semnul întrebării rezultatele DSVSA Dolj.

În faţa unei asemenea realităţi, Andrei Butaru nu exclude posibilitatea ca un nou set de analize, la alte laboratoare din ţară, să ateste absenţa aflatoxinei, ceea ce ar permite ridicarea sechestrului instituit asupra lotului de porumb din depozitul din Băileşti şi, implicit, posibilitatea valorificării acestuia. Pentru Cerealcom însă, lovitura de imagine este una costisitoare. Este un adevărat scandal ceea ce se întâmplă, cu enorme consecințe economice, ale căror dimensiuni le vom dezvolta în zilele următoare.

 

După cum se observă din analizele efectuate de SGS pe mostrele de la Băilești, valoarea aflatoxinei B1 este cuprinsă între 1,4 și 5,12ppb față de 21,99ppb, cât rezultă din analiza DSVSA.  Pentru consumul animal, limita este de 20ppb, conform Regulamentului European. Din cauza secetei de anul trecut, porumbul a fost recoltat la o umiditate cuprinsă între 9 și 11%, ceea ce înlătură suspiciunea recoltării lui la o umiditate mare.

1 COMENTARIU

  1. Asta mai lipsea,dupa ce ca anul care a trecut a fost asa de secetos si productia de ceriale a fost asa de mica cred ca afost la jumatate,mai vin si cu minunea asta cu alfatoxina,sunt pusi pe tara asta care este destul de saraca sa o termine cu tot felul de minuni,eu cred ca sunt persoane special numite care sa nascoceasca tot felul de minuni,sa ne oblige sa cumparam din afara.Sa vedem ce mai nascocesc de acum incolo

Comments are closed.