După victoria cu Hermannsstadt, scor 2-0, la primul meci al său pe banca tehnică a Universităţii Craiova, Eugen Neagoe s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia echipei sale şi de rezultat, evidenţiind mai mulţi jucători.
„Este al doilea joc, tot eu am pregătit echipa și la Botoșani. Am întâlnit o echipă bună, știți foarte bine ce rezultate au cei de la Hermannstadt. Au pierdut greu cu FCSB, ne așteptam că va fi un joc dificil, dar cred că am controlat partida, chiar dacă în prima repriză nu am avut ocazii de a marca. O singură dată au intrat în careu, puteau să marcheze, dar ăsta e fotbalul. Sunt o echipă bună, incomodă. Am făcut un joc așa cum ne dorim, am marcat două goluri, am avut o bară, a doua repriză a fost controlată de noi și cred că scorul putea să fie și mai mare. Nu întâmplător l-am pus căpitan pe Andrei, este un jucător valoros, la fel ca ceilalți, avem un lot valoros, jucători cu experiență. De asta este Ivan căpitan, de asta este în vizorul echipei naționale. Ne așteptăm să facă lucrul ăsta, a marcat și la corner, fază pe care am lucrat-o de dimineață. Băieții merită lăudați. A fost un joc plăcut, vreau să jucăm și mai bine și cred că putem să facem acest lucru. Toți jucătorii vor avea șanse. Îi spuneam patronului, este dificil să fac primul 11, dar pe undeva este mai bine așa, decât să nu avem cu cine să formăm lotul de 20 pentru următorul joc. Îmi doresc ca toți să fie apți, valizi, mă bucur pentru Koljic că a revenit, și pentru Martic, nu mai jucase de mult timp. Băieții au fost exemplari în această perioadă, în afară de jocul cu Botoșani. Nu am discutat de transferuri, dar dacă va apărea un jucător valoros, pe care vom putea să-l aducem, patronul va reacționa pozitiv. Voi face tot ce depinde de mine, el s-a pregătit foarte bine, nu a avut nicio problemă. E clar că îi trebuie timp, dar eu cred mult în Elvir Koljic, cum cred și în Rivaldinho, și în Markovic, sper să se ridice la nivelul pe care îl așteptăm și noi” a spus Eugen Neagoe.