Ieri, pe vreme de iarnă, peste 151.000 de persoane au tranzitat frontierele României

0
186

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 151.100 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 41.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Pe sensul de intrare în România, au fost 74.235 de persoane, dintre care 7.627 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 28.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.422.703 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 42 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 10.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.100 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 27 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 22 cetăţeni români din diferite motive legale.

În cazul în care plănuiți o călătorie în aceste zile avem rugămintea să verificați situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline , unde puteți vizualiza, în timp real, timpii de așteptare la controlul de frontieră și pentru a vă asigura că circulația prin punctele de frontieră pe care doriți să le tranzitați nu este afectată de condițiile meteo actuale (ninsori, viscol și temperaturi scăzute). În egală măsură, vă rugăm să vă informați cu privire la condițiile meteorologice din țara de destinație.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.