Patru persoane au decedat în urma incendiului de la Spitalul Matei Balș

0
758

Incendiul care a izbucnit astăzi dimineaţă la un pavilion al Spitalului ”Matei Balş” din Capitală, fiind declanşat planul ”roşu”, a fost lichidat. Patru persoane au decedat. 102 persoane au fost evacuate, au fost afectate patru saloane. “Nu mai avem alte persoane în stare critică decât cei care au avut COVID. Aici vorbim despre un pavilion COVID. Rămâne acum problema în mâna celor care vor investiga din partea Poliţiei, din partea Criminalisticii, ISU Bucureşti care urmează să investigheze cauza incendiului asupra căreia la acest moment nu vom specula până nu avem concluzii clare din partea colegilor noştri. Nu există persoane care au suferit probleme grave, cu excepţia, din păcate, a celor patru decedaţi. Restul persoanelor au fost transferate la celelalte spitale, având în vedere că sunt pacienţi COVID, au nevoie de oxigen şi care au fost transferaţi pentru tratament acolo. Nu mai avem pacienţi cu arsuri, nu mai avem pacienţi cu alte probleme la acest moment din informaţiile pe care le avem. Nu era o secţie de ATI”, a afirmat Raed Arafat, după ce a a ajuns la fața locului.