Craiovean căutat după ce i-a dat cu sabia în cap unui şofer, pe pasajul suprateran

0
559

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor în cazul unei altercaţii petrecute vineri seara pe pasajul suprateran din centrul Craiovei. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, după o şicanare în trafic, doi şoferi, identificaţi ulterior, respectiv Alexandru Radu Orbuleţu, de 26 de ani, cu un Porche Cayenne, şi George Olaru, de 37 de ani, cu un Opel, au oprit maşinile pe pasaj să tranşeze disputa, numai că Orbuleţu a luat din maşină o sabie cu care l-a lovit în cap pe celălalt şofer, apoi a fugit. Bărbatul rănit a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar şoferul vinovat nu a fost găsit, de vineri, de când a comis fapta.

Problema este că Alexandru Radu Orbuleţu se află în perioada termenului de supraveghere şi n-ar fi trebuit să comită altă infracţiune. El a fost condamnat, printr-o hotărâre rămasă definitivă pe 30 ianuarie 2014, la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani pentru constituire de grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

El este al doilea şofer care dispare după ce comite o infracţiune, după ce, în urmă cu o săptămână, şoferul unui Mercedes (conform Poliţiei), a accidentat o fetiţă de un an şi 7 luni şi pe tată ei, pe o trecere de pietoni din cartierul craiovean Brazda lui Novac, şi nu a fost depistat nici până la ora actuală.