Peste 250 de persoane cercetate pentru infracţiuni economice în 2014

0
403

Poliţiştii doljeni de investigarea fraudelor au acţionat şi pe parcursul anului trecut pentru combaterea infracţionalităţii economico-financiare. Astfel, numărul infracţiunilor constatate de poliţişti a crescut, peste 250 de persoane sunt cercetate în aceste dosare, o parte fiind reţinute sau arestate preventiv, s-au confiscat peste 63.000 pachete de ţigări de contrabandă şi 11 autovehicule folosite la transportul acestora.

Activităţile desfăşurate pe parcursul anului 2014 de poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor Dolj a avut în vedere mai ales infracţiunile ce au drept consecinţă directă diminuarea bugetului consolidat al statului prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale. Prin eforturile conjugate ale tuturor poliţiştilor din cadrul IPJ Dolj, s-a reuşit descoperirea şi documentarea unui număr crescut de infracţiuni economice – mai multe cu 377 faţă de anul 2013 –, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de 9%. Dintre faptele de natură economico – financiară, evaziunea fiscală a continuat să reprezinte infracţiunea preponderentă, atât prin numărul însemnat de fapte de acest gen comise, 3147 de fapte, (cu 980 mai multe ca în anul 2013), cât şi prin cuantumul prejudiciului adus bugetului de stat.

De asemenea, des întâlnite au fost şi cazurile din domeniul achiziţiilor intra-comunitare (cu aproape întreaga gamă de mărfuri), comerţul ilegal cu produse agricole, deşeuri feroase şi neferoase etc. În ceea ce priveşte activităţile întreprinse pe linia criminalităţii economico-financiare de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj s-au înregistrat creşteri pe cele trei paliere de acţiune, după cum urmează: achiziţii publice – 39 infracţiuni (+30 %),

contrabandă cu produse din tutun – 31 infracţiuni (+41%), domeniul drepturilor de proprietate intelectuală – 102 infracţiuni (+38%).  Au fost cercetate pentru comiterea infracţiunilor din aceste domenii 231 persoane, 26 dintre acestea fiind reţinute.

Contrabanda cu produse din tutun a reprezentat un alt domeniu care s-a aflat în permanenţă în atenţia conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj dispunându-se măsuri pentru combaterea acestui fenomen. În acest context, la nivelul IPJ Dolj s-a reuşit înregistrarea a 21 de dosare penale privind contrabanda cu produse din tutun, au fost cercetate 43 persoane din care 15 au fost reţinute/ arestate preventiv.  În total, pe parcursul anului trecut, au fost confiscate 1.264.200 ţigarete (63.210 pachete), luându-se măsura indisponibilizării a 11 mijloace de transport folosite la comiterea faptelor.

„Astfel, prin natura prerogativelor conferite de legislaţia în vigoare, ordinele şi regulamentele de organizare ale Poliţiei Române, poliţiştii doljeni vor desfăşura şi în acest an, cu aceeaşi fermitate de care au dat dovadă în anul anterior, activităţi de creare a unui climat de linişte şi siguranţă pentru dezvoltarea mediului de afaceri”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.