Trierweiler în Paris Match: “Când am auzit am crezut că am căzut de pe un zgârie-nori”

0
354

Fosta prima-doamnă a Franţei, Valerie Trierweiler, s-a decis să vorbească. A făcut câteva confidenţe, la o cafea, unor jurnalişti care au însoţit-o în Indiaîn demersul umanitar sub egida asociaţiei “Acţiune contra foametei”. Mâine, în hebdomadarul “Paris Match”, va avea un interviu din care publicaţia menţionată a oferit o singură frază:  “Când am auzit am crezut că am căzut de pe un zgârie-nori”. Cum până în prezent Valerie Trierweiler a lucrat la departamentul cultural al revisteiParis Match, pe viitor nu exclude să facă şi jurnalism politic. “Dacă Francois Hollande nu ar fi fost preşedinte, poate am fi fost încă împreună. Nu am visat niciodată să intru la Elysee”, s-a confesat jurnaliştilor cu care a făcut deplasarea înIndia. Despre separareadeHollande,Valerie Trierweiler a mai spus că nu a primit “preaviz” şi este pur şi simplu o ruptură, nu o concediere. Va rămâne în relaţii cordiale cu ex-partenerul său.  Realizând că, în continuare, paparazzi o vorurmări, crede că aceştia se vor opri în cele dinurmă. “Sunt bine acum, dar cine ştie într-o lună ce va fi”, a concluzionat fosta prima-doamnă.