Numărul şomerilor înregistraţi în Franţa a urcat, în decembrie, la nivelul record de 3,3 milioane, spulberând speranţele preşedintelui Francois Hollande de scădere a ratei şomajului în 2013, aşa cum a promis în campania electorală, transmite BBC. Rata şomajului în Franţa a atins, la finele anului trecut, 11,1%, conform datelor publicate de Ministerul Muncii. În decembrie, rata şomajului a crescut cu 0,3%, comparativ cu luna precedentă, iar în 2013 avansul a fost de 5,7%. Excluzând teritoriile franceze din afara ţării, numărul şomerilor a ajuns, luna trecută, la 3.303.200, cel mai ridicat nivel de la publicarea datelor privind piaţa forţei de muncă. „Stabilizarea pe care am obţinut-o nu este suficientă”, a declarat Francois Hollande, în timpul vizitei la Ankara, înainte de publicarea datelor Ministerului Muncii. Cererile pentru ajutor de şomaj au crescut luna trecută cu 10.200, iar, dacă se ţine cont de cei angajaţi cu jumătate de normă, numărul şomerilor înregistraţi în Franţa ajunge la nivelul record de 4,89 milioane. După publicarea informaţiilor de la Ministerul Muncii, premierul Jean-Marc Ayrault a declarat că trebuie adoptate măsuri „suplimentare, mai rapide şi mai puternice” pentru a lupa împotriva şomajului. Preşedintele francez, Francois Hollande, a prezentat, în 14 ianuarie, detaliile „Pactului de responsabilitate” evocat în mesajul de Anul Nou, promiţând o scădere a taxelor percepute companiilor în schimbul creării de noi locuri de muncă, în paralel cu noi reduceri de cheltuieli bugetare. Concret, el a propus reduceri progresive de taxe prin care societăţile private vor realiza economii de circa 30 de miliarde de euro până în anul 2017. Hollande a mai promis şi reducerea numărului de impozite percepute companiilor, împreună cu o simplificare a procedurilor pentru constituirea societăţilor comerciale, însă a cerut mediului privat să răspundă la aceste măsuri prin crearea de noi locuri de muncă şi prin programe de formare profesională. În aceste condiţii, nu este de mirare că preşedintelui francez a decis să-l ia consilier pe părintele „Agendei 2010” – un pachet de reforme ale pieţei muncii în timpul mandatului cancelarului social-democrat german Gerhard Schröder – Peter Hartz. Potrivit ziarului „Saarbrücker Zeitung” din Saarland, Peter Hartz a fost primit deja la preşedinţia franceză. Fostul consilier al cancelarului Gerhard Schröder a refuzat să ofere detalii despre întâlnirea sa cu Hollande, scrie cotidianul. Hartz, un fost membru al conducerii constructorului german de automobile Volkswagen, a fost însărcinat în 2002 de Schröder să prezinte o serie de reforme în domeniul pieţei muncii germane. Faimoasa sa „Agenda 2010” a reformat în mod profund statul-providenţă german, în contextul în care Germania era afectată de şomaj.
Acasă Actualitate Actualitate externă Numărul şomerilor înregistraţi în Franţa la finele anului trecut a urcat la...