Cod galben de ninsori şi viscol pentru Oltenia, astăzi, până la ora 23

0
320

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis ieri o avertizare cod portocaliu şi cod galben de ninsori şi viscol valabilă de astăzi de la ora 06:00 până mâine la ora 10:00 în mai multe judeţe din ţară. Astăzi, de la ora 06:00 şi până la ora 23:00, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada. Viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60…70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70…80 km/h. Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei. De astăzi de la ora 23:00 până mâine la ora 10:00, local în jumătatea vestică a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în centrul Moldovei, va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada. Viscolul puternic va continua în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60…70km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă. În cursul zilei de mâine, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul ţării, dar la cote mai reduse (temporar rafale de până la 40…50 km/h), viscolind şi spulberând zăpada deja depusă. Joi şi vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice şi centrale, cu precădere dimineaţa şi noaptea. Emiterea codurilor a fost anunţată încă de luni de directorul ANM, Ion Sandu, acesta atrăgând, totodată, atenţia că în anumite zone vântul se va intensifica în cursul zilei şi a nopţii de astăzi. „Vântul este foarte puternic. Chiar dacă zăpada încetează joi dimineaţă, cum am spus de la început şi aşa se conturează, stratul de zăpadă depus este afânat, nu este timp să se facă crustă şi vântul foarte puternic poate să antreneze şi stratul de zăpadă depus înainte. Prin urmare fac această precizare, pentru că este un lucru foarte serios, miercuri şi miercuri noaptea din această cauză va fi viscol foarte puternic”.