Sindicatele din învăţământ anunţă noi proteste în ianuarie 2022

0
621

Sindicatele din învăţământ anunţă proteste şi în perioada următoare, deoarece nu s-au finalizat doleanţele solicitate, după cele trei zile de proteste, de săptămâna trecută, desfăşurate în Bucureşti. Reprezentanţii cadrelor didactice şi nedidactice sunt decişi să continue manifestaţiile de protest, pe 5 ianuarie urmând să aibă un miting de amploare în faţa sediului Guvernului României. În perioada următoare, va avea loc un referendum în şcoli, pentru a se finaliza metoda de protest, nefiind exclusă nici greva generală.

Săptămâna trecută , cele trei mari sindicate din învăţământ – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, din mediul preuniversitar, şi “Alma Mater” – învăţământul universitar – au pichetat , timp de trei zile, sediul Guvernului, solicitând respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didactice şi a celor nedidactice. Cum doleanţele s-au soldat cu insuccese, sindicaliştii anunţă alte proteste, care pot avea urmări destul de grave. “Am ieşit în stradă din două motive. Unul ar fi respectarea Legii nr.153/2017, privind salarizarea cadrelor didactice, care are termen de finalizare anul 2022, prin care toate categoriile de personal să beneficieze de mărirea salarială. În prezent, această lege nu se aplică. Printr-o Ordonanţă de Urgenţă, s-a alocat un procent de numai 4% pentru personalul din învăţământ. Practic, este o creştere de 50- 70 de lei lunar pentru fiecare cadru din învăţământ. Este ilogic, iar negocierile s-au blocat. Al doilea motiv ar fi subbugetarea sistemului de educaţiei. Conform proiectului de Buget pe 2022, ar fi alocat doar un procent de 2,82% din PIB, cel mai mic din ultimii ani, când, cu greutate, se depăşea 3%. Constituţia spune clar că ar trebui 6%. În Europa, media este undeva la 5%. Am înaintat cererile noastre de protest, solicitând Primăriei Generale a Capitalei autorizaţia de desfăşurare a manifestaţiei, pentru 5 ianuarie 2022. Până atunci, s-a transmis în unităţile de învăţământ un formular, prin care, printr-un referendum, cadrele didactice să-şi exprime opinia şi , pe baza rezultatelor , să vedem ce cale vom urma. Nu este exclusă nici greva generală, dar sperăm să nu se ajungă acolo “, a precizat prof. Bogdan Manea, preşedinte al Uninunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj, parte din FSLI.