DNA a clasat dosarul EADS

0
424

Dosarul EADS a fost clasat de procurorii DNA la începutul lunii noiembrie, arată instituţia într-un răspuns pentru MEDIAFAX, precizând că soluţia a fost dispusă pentru că fapta nu e prevăzută de legea penală şi că nu există prove care să arate că o persoană ar fi săvârşit infracţiuni.„La data de 05 noiembrie 2018, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus clasarea dosarului penal la care faceţi referire, conform art. 16 alin 1, lit. b (“fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”) şi c (“nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieşit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârşite întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de corupţie şi asimilate celor de corupţie reţinute cu ocazia începerii urmăririi penale faţă de faptă (in rem)”, arată DNA, într-un răspuns pentru MEDIAFAX.