Germania: Poliţia a respins în acest an 20.000 de migranţi

0
409

61714839Poliţia a respins în acest an aproape 20.000 de migranţi la punctele de trecere a frontierei terestre şi aeriene şi în porturile din Germania, a anunţat miercuri presa locală, informează DPA. De la începutul anului până la finalul lunii noiembrie, 19.720 de persoane au fost oprite de la intrarea pe teritoriul german, a relatat cotidianul Neue Osnabruecker Zeitung (NOZ), citând reprezentanţi ai poliţiei federale germane. Numărul acestor persoane este aproape dublu faţă de cel înregistrat în 2015, atunci când 8.913 de migranţi au fost respinşi la graniţă. Totuşi, în ultimele luni s-a constatat o scădere a numărului migranţilor al căror acces în Germania a fost interzis. În prezent sunt în vigoare controale la frontiera dintre Germania şi Austria. Cea mai mare categorie a celor respinşi în acest an la graniţele Germaniei sunt solicitanţii de azil afgani — 3.695 de persoane. De asemenea, în acest an s-a interzis intrarea pe teritoriul german unui număr de 2.142 de sirieni, 1.794 de irakieni şi 1.237 de nigerieni.

Autorităţile de la Berlin au decis în noiembrie să extindă până în luna februarie 2017 controalele la graniţa dintre Germania şi Austria.