Cu mulţi ani în urmă, cineva spunea despre Craiova că este de genul feminin, frumoasă şi sensibilă precum o fecioară, dar şi masculină, bărbătească prin forţa, energiile şi inteligenţa oamenilor ei, atât de mândri şi sufletişti indiferent unde s-ar afla.
Dincolo de vremea ce muşcă din toate, de amintiri şi de nisipul curgând din bătrânele ziduri ale istoriei, Craiova continuă să fie o poveste fără sfârşit, aparţinând sieşi, aşa cum a fost dintotdeauna, amestec de trufie şi iubire, de lumină îmbrăcată de sărbătoare în verile toride, de vorbe neîncăpătoare, ca şi de această ciudăţenie a viselor ce se vor a fi împlinite până la urmă.
„Craiova! Oraşul milionarilor… Craiova! Oraşul negustorilor chiaburi… Craiova! Oraşul politicienilor pătimaşi … Aşa mergea, prin ţara întinsă, faima capitalei Băniei oltene. O! Dar mai e o Craiova! Cea de puţini cunoscută: „Craiova patrioţilor răzvrătiţi. Craiova vlădicilor cucernici. Craiova dascălilor blăjeni!
Există o Craiovă grăbită şi gălăgioasă, mereu la vedere… dar mai există o Craiovă tăcută şi meditativă, care mai rar îşi spune cuvântul. Dar atunci cuvântul ei cade totdeauna pe răbojul istoriei. Asta e Craiova cea adevărată”, scria, în 1943, scriitorul şi profesorul universitar Victor Papilian.
Iată, că după 68 de ani, de la afirmaţiile acelui mare savant şi om de cultură, Craiova cea adevărată îşi cinsteşte astăzi un fiu, ajuns celebru prin sublima şi fascinanta sa muzică: Tudor Gheorghe.
Universitatea din Craiova, Senatul ei, rectorul Ion Vladimirescu, la propunerea Facultăţii de Litere, îi conferă acestui mare artist, prin freamătul limpede al dragostei pentru Frumos şi Emoţie, înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa. Este, în acelaşi timp, un privilegiu, dar şi un merit incontestabil al marelui interpret de a primi această onoare pentru biruinţa sa de a-i fi făcut pe oameni să lăcrimeze or să se bucure la auzul cântecelor sale, căci Tudor Gheorghe plânge şi râde când ne este rău ori bine, el pune lacăt risipei mâhnirii şi primeşte primăvara care a intrat prin uşa încuiată a sufletului.
Devenind Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova la câteva ceasuri de la Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Tudor Gheorghe a fost oprit, prin dragoste şi respect, la vămile uitării, dincolo de pustiire şi de amara foame a tăcerii. E gestul profund al unor dascăli sensibili şi conştienţi de valoarea extraordinară a unui concitadin, pentru că Tudor Gheorghe, cu glasul inimi sale, a făcut să se mişte ceva sub tâmpla cutremurată a firii, alungând zădărnicii şi zidind speranţa în respiraţia spectatorilor, fascinaţi de arta sa unică, el însuşi devenind pradă vie nevoii acestora de a mai crede în cuvântul bun, în răscrucea şi în semnul lui.
Cine desferecă lumina în ochiul închis al nopţii, cine supune teama şi vedenia neomeniei unde a rămas bunătatea de altădată a românului, de ce fraţii s-au vândut pe arginţi de tăcere şi umbra s-a desprins de trup?
Veţi înţelege dacă îl veţi asculta pe Tudor Gheorghe şi, pentru o clipă, opriţi-vă din respirare să-l înţelegeţi cât mai bine de ce se lasă străfulgerat de sunete şi de ispita frumuseţii lor neiertătoare, de numărătoarea timpului şi de colindele durerii.
Veniţi, oameni buni, măcar pentru o oră, astăzi, la 11.00, să-l aplaudaţi, ca la un mare concert, pe Tudor Gheorghe, în sala Albastră a Universităţii, spre a-i dărui un strop de iubire şi o lacrimă de dor, fiind clipa roadelor de taină, niciodată prea târzii, căci prin iubire se schimbă lumea, iar în oase începe, din nou, încolţitul ierbii şi al visării.
Marele poet Alexandru Lungu, într-un moment de bucurie, spunea: „Să nu-mi trimiteţi îngeri / mai degrabă / încă o floare de foc din cele ce le-am strivit / între foile unei cărţi fără trup / îmi rămâne întotdeauna o rană de pâclă în creştetul firii”.
Astăzi, în Craiova noastră, „rana de pâclă” comună tuturor artiştilor de excepţie se va face cântec, poate rugăciune, de nu cumva zăpadă descumpănită de ghiocei inocenţi, când zece şoapte şi un răsunet de vrajă vor aduce vestea cea mare: „Tudor Gheorche se făcu doctor”.
Sărut mâna, domn doctor Tudor Gheorghe!
ION DEACONESCU
As inlocuii aceasta jalnica adulatie din articol cu o intrebare :Cetatean de onoare al urbei si acum Doctor Honoris Cauza nu poate avea macar de ,,Zilele Craiovei ” un concert gratuit pentru cetatenii orasului?Se pare ca apreciem ,,masca “si nu vedem viclesugurile prin complicitatea primarului si cu ajutorul ,,slugilor ” si ,,locotenetilor “lui prin care si-a creat un interes jalnic comercial in detrimentul calitatii si prestantei muzicii clasice in Craiova .Cine are ochi sa vada ,cine nu…poate-i mai gasiti un titlu.
Fascinant articol;Unul dintre cele mai frumoase care s-au scris, în aceste zile, despre Tudor Gheorghe. Dar titlul cu care a fost înnobilat Tudor Gheorghe îl merită din plin şi scriitorul Ion Deaconescu, cel mai erudit profesor de la Universitatea din Craiova.
Comments are closed.