Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Actualele criterii de selecție a proiectelor de cercetare discriminează cercetătorii din noile state membre”

0
322

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al Grupului EPP din Parlamentul European susţine că actualele criterii de selecție a proiectelor de cercetare discriminează cercetătorii din noile state membre.  “Aceste criterii trebuie schimbate și pus accentul pe inovativitatea și valoarea ideii proiectului, dezvoltarea economică şi locurile de muncă pe care le crează. “Este ceea ce am spus în intervenția mea în cadrul Conferinței la nivel înalt Cercetarea europeană și inovația în viața de zi cu zi”, organizată la Parlamentul European. Ca membru al comisiilor CONT, ITRE și TRAN fac toate eforturile pentru schimbare acestor reguli. Deocamdată, câteva din amendamentele mele, prin care am propus de pildă și ca membrii din consiliile de evaluare a proiectelor să fie din toate statele membre, nu doar din cele din Vest, au fost respinse. Este doar o etapă. Voi încerca în continuare să îmi conving colegii de necesitatea reechilibrării acestor reguli, asfel încât cercetătorii din toate statele membre să aibă șanse egale în competițiile pentru proiecte finanțate cu bani europeni”, a precizat deputatul european, în cadrul Conferinței la nivel înalt „Cercetarea europeană și inovația în viața de zi cu zi” .