Bruxelles : S-a semnat proiectul pilot ”Tehnologii Spaţiale pentru Europa”

0
389

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL), vicepreşedinte al grupului PPE în Parlamentul European, a găzduit săptămâna trecută unul dintre cele mai importante evenimente pentru cercetarea spaţială din Europa în cadrul căruia a avut loc şi ceremonia de semnare a proiectului pilot  ”Tehnologii Spaţiale pentru Europa” . Proiectul elaborat de eurodeputatul român vizează consolidarea investiţiilor din sectorul privat în cercetare şi inovare şi îşi propune totodată crearea unei iniţiative tehnologice comune la nivel european.

Marian-Jean Marinescu

Proiectul pilot privind dezvoltarea tehnologiilor spaţiale pentru Europa, iniţiat şi promovat de către europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, vicepreşedintele Grupului EPP din Parlamentul European, a fost lansat oficial săptămâna trecută, la Bruxelles în prezenţa a doi comisari europeni : Elzbieta Bienkowska, responsabilă  cu piaţă internă şi industrie şi Carlos Moedas, comisar portughez, responsabil cu cercetarea.  Acordul privind lansarea pentru doi ani a acestui proiectului pilot  a fost semnat pe 21 noiembrie, la Parlamentul European, de către Comisia Europeană şi Eurospace – asociaţia ce reprezintă industria spaţială.

Au fost prezenţi doi comisari europeni

         Obiectivul este de a testa viabilitatea iniţiativei tehnologice comune (JTI) şi a parteneriatelor public-privat pe termen lung, pentru care Eurospace face apeluri solide în efortul de a garanta obţinerea unei tehnologii cruciale pentru independenţa spaţială a Uniunii Europene. “Am organizat la Bruxelles un eveniment referitor la cercetarea spaţială, un eveniment la care au luat parte doi comisari europeni. Doamna Elzbieta Bienkowska a fost şi în Craiova, în urmă cu câţiva ani, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale, a fost invitata mea atunci şi ne-a împărtăşit câteva secrete în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene. La Bruxelles, au participat peste 200 de invitaţi, din toată Europa. S-a semnat un proiect pilot care se referă la cercetare şi inovare pentru tehnologie spaţială.  Domeniul spaţial este foarte important în prezent şi va deveni şi mai important în viitor. Avem nevoie de tehnologie, deoarece o mare parte din economia noastră se bazează şi pe tehnologia spaţială”, a subliniat europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Iniţiativa tehnologică comună – JTI

       Deputatul român a mai spus că avem nevoie de noi sisteme şi trebuie să ne securizăm, modernizăm şi actualizăm sistemele spaţiale pentru a deveni, aşa cum ne dorim, o putere spaţială. Pentru ca Uniunea Europeană să devină o putere spaţială este nevoie de multă cercetare, de multă inovare şi de rezultate în implementare. “Viitorul ne va dovedi că trebuie să investim şi mai mult spaţiu aşa cum se face de altfel. Vorbim de SUA şi Rusia unde există tradiţie, dar sunt ţările emergente care investesc masiv în acesată direcţie. Şi mă refer la China, India şi a început şi Japonia. Pentru mine, cea mai bună opţiune pentru acest lucru este un parteneriat public-privat. Cred că acest proiect este fundamentul pentru o iniţiativă tehnologică comună care, în opinia mea, reprezintă cel mai important instrument pentru inovare în această industrie. Iniţiativa tehnologică comună – JTI este faza premergătoare a unei întreprinderi mixte şi sunt 7 astfel de întreprinderi şi probabil în 2019 va fi încă un şi eu sunt foarte mulţumit că va fi o întreprindere despre care toată lumea va şti că a fost propusă de mine”, a mai completat deputatul european.

“Este nevoie de un sistem european”

        Vicepreşedintele EPP a mai explicat ce anume va face această întreprindere mixtă. Şi anume, va aduna industria spaţilă din Europa, într-o asociaţie, care deja există acum. Această Asociaţie va pune 50% din bugetul, Uniunea Europeană va pune în jur de 1 miliard de euro, iar industria tot un milliard şi vor dezvolta proiecte pe direcţiile cele mai necesare din punct de vedere european. “A doua zi după eveniment, am fost invitat la Comisia Europeană să discutăm pe marginea a ceea ce cred eu să se dezvolte ca proiecte de cercetare în acest proiect pilot. Eu am spus în acest context, că ar avea prioritate în primul rând problemele europene, pentru că vorbim de bani europeni şi în al doilea rând, problemele critice. Trebuie să avem independenţa lansării şi aici e nevoie de cercetare şi inovare, trebuie să devenim eficienţi. SUA sunt mai avansate decât noi, deşi aici sunt companii private care utilizează rachete refolosibile, care se folosesc şi apoi se reîntorc pe pământ. Sunt foarte multe lucruri ce trebuiesc cercetate. Este nevoie şi de sateliţi. Sateliţi în spaţiu, care trebuie să fie moderni, să reziste la toate atacurile cibernetice, Este nevoie de cercetare pentru a utiliza sateliţi performanţi care să-i înlocuiască pe cei actuali şi să fie folosiţi în viitor pentru noi programe. Şi este nevoie bineînţeles, de un program european, pentru supravegherea spaţiului şi de evitarea accidentelor în spaţiu. Există un sistem incipient făcut de câteva state membre, dar este nevoie de un sistem european. ”, a mai spus Marian Jean Marinescu.