A „comis-o”, din nou, în perioada termenului de încercare: Doljean arestat pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului

0
600

Un bărbat de 63 de ani, din oraşul Segarcea, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, ieri după-amiază, pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. Poliţiştii au fost nevoiţi să-l urmărească pe bărbat pentru a-l prinde, întrucât a încercat să scape de oamenii legii. Asta pentru că se afla în perioada termenului de încercare, după ce, în luna iulie, a fost condamnat definitiv la 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru ultraj, … conducere fără permis şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj au anunţat că, duminică după-amiază, în jurul orei 17.30, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Segarcea au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca Ford, înmatriculat în Dolj, care se deplasa pe DC 95, în comuna Calopăr. Pentru că şoferul autovehiculului nu a oprit la semnalul poliţiştilor, aceştia au trecut la urmărirea lui, pe DJ 561, în direcţia Segarcea, folosind semnalele luminoase şi acustice, reuşind în cele din urmă să-l blocheze. S-a stabilit că la volan era Viorel Andronache, de 63 de ani, din oraşul Segarcea, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române oamenii legii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la Spitalul Orăşenesc Segarcea pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii au stabilit că doljeanul este recidivist, fiind condamnat pentru aceleaşi fapte, plus ultraj, şi se afla în perioada termenului de încercare. În aceste condiţii, Viorel Andronache a fost reţinut pentru 24 de ore, ajungând în arestul IPJ Dolj. „Faţă de bărbat s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore. A fost introdus în Centrul de Reţinere Arest Preventiv al I.P.J. Dolj”, ne-a declarat inspector principal Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Ieri după-amiază, Andronache a fost prezentat Judecătoriei Segarcea cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Andronache Viorel, pe o durată de 30 de zile, de la 27.11.2017 până la 26.12.2017, inclusiv”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

***

Pe 31 octombrie 2016 s-a înregistrat la Judecătoria Segarcea dosarul în care Viorel Andronache a fost trimis în judecată pentru ultraj, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, a cerut să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă şi a fost condamnat, pe 11 aprilie a.c., la o pedeapsă de 2 ani, două luni şi 20 de zile închisoare cu executare în regim de detenţie. Bărbatul a făcut apel, iar pe 4 iulie a.c. Curtea de Apel Craiova i-a admis apelul şi a dispus suspendarea pedepsei pe durata unui termen de 3 ani, timp în care n-ar fi trebuit să mai comită vreo infracţiune.