Protest cu banderole albe la Filarmonica „Oltenia”, în timpul concertului

0
508

Vlad Drăgulescu pleacă de la conducerea instituţiei, de mâine urmând să ocupe funcţia de director artistic al Teatrului Naţional din Craiova

concert (6)În plin Festival Internaţional „Craiova Muzicală”, ba chiar în timpul unui concert, cel de vineri seara, membrii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova au purtat banderole albe pe braţ în semn de nemulţumire faţă de tensiunile existente în cadrul instituţiei, care s-au accentuat şi mai mult în ultima vreme. Artiştii au ales această formă de protest după ce – spune Dorin Măciucă, liderul Sindicatului Liber al Artiştilor Instrumentişti – „anumite persoane, cu funcţie de decizie, s-au comportat absolut discreţionar şi au inspirat teamă angajaţilor”. Invocate sunt numele directorului artistic, pianistul Mihai Ungureanu, şi ale altor doi angajaţi de la Biroul Resurse Umane şi Biroul Organizare Spectacole, cărora muzicienii le cer acum demisia de onoare. Vlad Drăgulescu, manager al Filarmonicii „Oltenia” din toamna anului 2012, neagă că acesta ar fi motivul pentru care, recent, a ales să susţină concurs pentru ocuparea postului de director artistic al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. L-a promovat şi va ocupa noua funcţie începând cu data de mâine, 29 noiembrie 2016, părăsind Filarmonica „Oltenia” în plin scandal. Drăgulescu spune că a încercat să aplaneze conflictul, însă acesta există dinainte de a prelua el conducerea, şi lasă viitorului manager responsabilitatea nu numai a derulării unor proiecte de succes, ci şi a păstrării unei bune imagini a acestei instituţii de prestigiu.

Ca destule instituţii de spectacol din ţară (vezi numai, recent, cazurile Operei Naţionale din Bucureşti ori Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov), nici Filarmonica „Oltenia” din Craiova nu este ferită de tensiuni în interiorul colectivului, care dăunează nu doar atmosferei de lucru, ci şi imaginii acestui loc în care muzica îşi are casă bună de mai bine de un secol. Vineri seara, la concertul care i-a avut solişti pe doi reputaţi muzicieni – flautistul Mario Caroli, din Italia, şi trombonistul Barrie Webb, din Anglia –, membrii Orchestrei Simfonice au ales să poarte banderole albe în semn de protest şi puţin nu a lipsit ca un delegat al lor să iasă în faţa publicului din sală şi să justifice gestul, într-o alocuţiune. S-a renunţat în ultimul moment, contextul sărbătoresc al Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală” fiind considerat, totuşi, nepotrivit.

Trinomul care… cântă pe alte voci

Filarmonica (1)Ce i-a nemulţumit într-atât pe aceştia? Dorin Măciucă, liderul Sindicatului Liber al Artiştilor Instrumentişti – care are aproximativ 80 de membri – spune că vina o poartă câteva persoane ale căror acţiuni i-au afectat pe angajaţi. «Din păcate, am ajuns la acest gest, pe care nu ni l-am dorit, din cauza faptului că anumite persoane din această instituţie, cu rol de decizie, s-au comportat absolut discreţionar şi au reuşit să inspire un sentiment de teamă – oamenilor le este frică să nu fie daţi afară sau de alte lucruri rele care li se pot întâmpla. Este aici un trinom care a reuşit, prin funcţiile deţinute, să aducă această stare anormală într-o instituţie de cultură. Am ajuns la un punct în care am spus: „Stop, nu mai vrem să fim timoraţi!” Şi am ales această formă de protest tocmai pentru a nu perturba festivalul, iar publicul meloman să nu aibă de suferit, dar în acelaşi timp am vrut să transmitem un semnal că lucrurile nu mai pot continua aşa», a afirmat Dorin Măciucă.

Le cer demisia de onoare

Conflictul, spune acesta, este nu numai cu muzicienii, ci şi cu personalul tesa şi durează de câţiva ani. „Au făcut discriminări, presiuni şi tot felul de lucruri anormale care au dus la această stare de teamă şi de tensiune. Au fost persoane umilite de-a dreptul!”, acuză Dorin Măciucă. Acesta mai spune că artiştii au ales „să îşi vadă de partitura lor” şi „să tacă o foarte lungă perioadă de timp”, însă acum nu o mai pot face. Cât va mai dura protestul lor? „Atât timp cât dânşii vor mai rămâne aici. Pentru că nu mai sunt doriţi, aşa că le cerem demisia de onoare! Oamenii trebuie să vină cu drag la serviciu şi să-şi vadă de partea artistică”, adaugă liderul de sindicat.

Cu banderola pe braţ, dar pe picior de plecare

Manager al Filarmonicii „Oltenia” din septembrie 2012, Vlad Drăgulescu a purtat şi el banderola albă pe braţ, vineri seara, în semn de solidaritate cu colegii săi muzicieni. „Din respect pentru libertăţile şi drepturile lor, am considerat să fac acest gest. Eu sper ca vocea lor să fie auzită şi să aibă grijă pe viitor să nu se mai ajungă niciodată într-o asemenea situaţie. Conflictul acesta este deschis de ani de zile, cu mult înainte de a veni eu aici. Din păcate, tensiunile au escaladat şi relaţiile lor s-au degradat, ceea ce a dus până în punctul în care mare parte a muzicienilor consideră că nu se mai poate colabora cu cele trei persoane”, a declarat acesta. Drăgulescu neagă că acest conflict ar fi unul dintre motivele pentru care a ales să plece de la conducerea Filarmonicii „Oltenia”, pentru a deveni director artistic al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Drăgulescu a ales: schimbă scena!

Absolvent, în 2007, al Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii din Craiova (clasa prof. Remus Mărginean), Vlad Drăgulescu a susţinut, de curând, concurs pentru respectivul post, fiind declarat admis cu punctajul final 93,67 (la proba scrisă a examenului, din 17 noiembrie, a obţinut 91,34 puncte). Asta după ce, în primăvară, a fost contracandidatul perdant al lui Alexandru Boureanu la fotoliul de manager – director general al Naţionalului craiovean. «Nu are nici o legătură una cu alta! Eu m-am înscris şi la concursul de management pentru teatru, deci cu multă vreme înainte voiam să mă retrag de aici. Însă am vrut să pun pe picioare şi ediţia aceasta a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală” şi să mă asigur că se desfăşoară conform programului stabilit împreună cu doamna Doina Rotaru», a afirmat Drăgulescu. „Consider că aici, la Filarmonică, mi-am încheiat misiunea”, a mai spus acesta.

Cine va „orchestra” interimar?

În cel mai scurt timp, Primăria Craiova – în subordinea căreia Filarmonica „Oltenia” se află – trebuie să decidă, aşadar, cine va asigura interimatul la conducerea instituţiei, până la organizarea unui nou concurs. Vehiculate sunt mai multe nume, inclusiv al liderului de sindicat Dorin Măciucă, dar şi ale unor artişti instrumentişti. Pe umerii viitorului manager rămâne nu numai stingerea conflictului existent – o pată pe imaginea unei instituţii cu o tradiţie muzicală de peste un secol –, ci şi derularea unor proiecte de succes. „Am lăsat inclusiv un plan până în 2020 – e vorba de cele trei stagiuni realizate în colaborare cu Concertgebouw Orchestra din Amsterdam (Olanda), Vienna Philharmonic Orchestra din Viena (Austria) şi London Symphony Orchestra din Londra (Marea Britanie). Desigur, viitorul manager ale libertatea propriei viziuni, dar sper să păstreze ceva din linia aceasta. Ar fi benefic, din punct de vedere artistic”, consideră Vlad Drăgulescu.

Doi pe-un balansoar, fără rivalitate…

Din noua funcţie, de director artistic al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, acesta îşi propune câteva „proiecte teatrale internaţionale, inclusiv turnee cu producţii foarte bune, care să ducă instituţia cât mai departe posibil”. Totodată, o bună colaborare cu Alexandru Boureanu, lăsând în urmă orice rivalitate… „Cred că va fi o colaborare extraordinar de bună. Amândoi am concurat pentru postul acesta (n.r. de manager – director general) probabil pentru că amândoi vrem să facem ceva pentru teatru! Iar unde-s doi… puterea creşte!”, apreciază Drăgulescu, al cărui mandat în noua funcţie se va încheia la sfârşitul anului 2020.