Mortalitate 100% pentru că nu există tratament! / Pesta porcină africană, foarte aproape de graniţa României

0
376

Conştientizând iminentul pericol al apariţiei focarelor de pestă africană şi în ţara noastră, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România a discutat, joi, cu ministrul Agriculturii propunând măsuri suplimentare de prevenţie. Cele mai noi focare sunt la mai puţin de 100 de km de graniţa estică a României, iar măsuri concrete de stopare nu există. Abia acum se iau în calcul alocări de fonduri necesare informării publicului, desfăşurării unor acţiuni de control şi încheierii, urgent, a acordurilor transfrontaliere. Deplasarea naturală a porcilor mistreţi pe zona de graniţă estică va fi principala cauză a pătrunderii bolii în spaţiul românesc.

Subiectul delicat al gripei porcine africane, despre care cotidianul nostru a relatat recent, a făcut obiectul unei discuţii ample la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Astfel, printr-un comunicat de presă transmis de MADR redacţiei noastre, ni s-a specificat că joi, 26 noiembrie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a avut la sediul Ministerului o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

Încă se discută măsurile de combatere

Principala temă a discuţiilor a vizat pericolul evoluţiei Pestei Porcine Africane în România, fiind identificate astfel de focare la circa 150 km de graniţa estică a ţării noastre. În acest sens, directorul executiv A.P.C.P.R., Tudor Stanca, a propus un set de măsuri suplimentare de biosecuritate pentru prevenirea apariţiei pestei porcine africane, în contextul actual de evoluţie a bolii. Între acestea, au fost menţionate programe de informare a populaţiei şi a micilor crescători, stabilirea unui buget pentru acţiunile de prevenire şi control, crearea de acorduri şi acţiuni transfrontaliere.

De asemenea, Achim Irimescu a adăugat că, în ce priveşte problema Pestei Porcine Africane, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltare Rurale, împreună cu autorităţile statului responsabile de acest domeniu, vor analiza propunerile transmise de către reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România pentru a identifica cele mai bune soluţii în vederea prevenirii răspândirii acestei boli pe teritoriul ţării noastre. O altă temă ridicată de conducerea A.P.C.P.R. a fost activarea Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor şi alocarea unui buget al acesteia. Ministrul Achim Irimescu a precizat că intenţionează să poarte o discuţie cu Comisia Europeană în acest sens.

Parteneriat public-privat

Totodată, reprezentanţii A.P.C.P.R. au ridicat problema creării unui grup de lucru la nivelul  MADR pentru analiza propunerii de modificare a Ordinului nr. 1438/2014 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru Măsura 125 „Plăţi privind bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 prin preluarea prevederilor din Regulamentul 640/2014 privind sancţiunile ce se aplică pentru plăţile directe şi pentru ecocondiţionalitate şi dezvoltare rurală.

Ministrul Achim Irimescu a precizat că va analiza propunerile reprezentanţilor AP.C.P.R. cu privire la constituirea unui grup de lucru cu reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi ai Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Sunt aşteptate pierderi economice masive

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (fost Patronatul Român al Cărnii de Porc) este organizaţia profesională a crescătorilor de porcine din România. Totodată, este persoană juridică română de drept privat, autonomă, fără scop patrimonial, apolitică, constituită în baza O.G. nr. 26/2000 şi reuneşte, în prezent, peste 100 de membri care desfăşoară activităţi de creşterea porcinelor, abatorizare şi prelucrare carne de porc, prestatori de servicii pentru filiera cărnii de porc din România şi unităţi de învăţământ/cercetare de profil.

În cazul în care se va consemna un prim focar de pestă porcină africană pe teritoriul României se va declanşa un întreg mecanism birocratic, ce va produce limitări ale exportului de carne de porc din ţara noastră. Pierderile economice ale producătorilor români de carne de porc, din nefericire, dacă se va confirma în curând prezenţa virusului în România, vor fi considerabile. Migraţia porcilor mistreţi sălbatici la graniţa româno-ucraineană este pericolul major pe care autorităţile noastre îl iau în calcul şi, deşi nu se prezintă oficial, este modalitatea cea mai plauzibilă de pătrundere a pestei porcine africane în România.