Marcel Ciolacu, președintele PSD, despre alegerile prezidențiale : „Am pierdut de patru ori, înseamnă că am greșit”

0
304

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat ieri seara la Craiova, în cadrul Conferinței Județene a PSD Dolj, că în partidul pe care-l conduce se va încheia o nouă cutumă. Acesta a spus că PSD a pierdut de patru ori, înseamnă că ceva este greșit.  „… De acum s-a încheiat o cutumă în PSD. Respectiv, președintele partidului era de drept candidatul pentru funcția de președinte al României. Acest lucru trebuie sa-l decidem printr-o modificare statutară pe care o s-o facem la anul. Ca să ne încadrăm, aceste alegeri sunt la sfârșitul anului 2024. După acea modificare din Congres, automat am anunțat ca va fi o cursă a celor care doresc sa candideze pentru funcția de președinte, in interiorul partidului… respectiv vor veni în fața noastră și își vor prezenta programul…Nu o mână de oameni o să decidă cine este candidatul, ar trebui sa învățam din greșelile din trecut. Primari, viceprimari, consilieri, parlamentari vor decide care dintre cei care s-au înscris in cursă îi reprezintă cel mai bine. Prin vot. E un sistem democratic și repet: am greșit undeva. Dacă am pierdut de patru ori, înseamnă că am greșit. Și trebuie să remediem asta”, a declarat Marcel Ciolacu.