Cutremur puternic în România resimţit şi în Dolj!

0
747

Cel mai puternic cutremur, în acest an, din România, resimţit în Craiova, dar şi în Dolj, s-a produs în această noapte la ora 3:38:11. Conform datelor publicate şi revizuite de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului, magnitudinea a fost de 5,8 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 151 km, epicentrul lui fiind în zona seismică Vrancea – cel mai agitat perimetru seismic – în Nordul judeţului Buzău, cele mai apropiate localităţi fiind Nehoiu (21 km), Covasna (35 km), Întorsura Buzăului (41 km), Târgu Secuiesc (49 km). Directorul ştiinţific al Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, a explicat că este normal ca la un interval de timp să apară astfel de cutremure moderate, care eliberează o parte din tensiunea seismică acumulată în zona Vrancea. „Cutremure de magnitudinea 4 sunt cam la intervale de o lună. În particular, la adâncimea la care s-a produs cutremurul de astăzi, nu prea am avut cutremure. La scară largă vom avea şi un cutremur mare, la un moment dat. Nu putem spune când va veni acest cutremur. Zona Vrancea este o zonă activă seismologic. La intervale de zeci de ani putem avea şi un seism cu magnitudinea 7”. Cutremurul de azi-noapte din România a fost resimţit în Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina. Cel mai cunoscut seismolog român, profesorul Gheorghe Mărmureanu, are următoarea teorie: „Viitorul mare cutremur se va produce la adâncime şi va avea magnitudini majore, specifice pentru zona Vrancea, între 6,5 şi 7,2 sau chiar urcând spre limita critică de 7,9 grade pe scara Richter. Cutremurul va fi adânc şi acesta va fi norocul României”. De precizat că seismul distrugător din 1977, a avut o magnitudine de 7,2 pe scara Richter, dar adâncimea a fost de numai 100 km.