Şeful LPF fierbea de nervi ieri la ieşirea din sediul DNA – Dragomir: „Lua-v-ar dracu’!…Craiova poate reveni”

0
351
Dumitru Dragomir

Convocat ieri dimineaţă să dea explicaţii în cazul dezafilierii Ştiinţei, Dragomir a ieşit încruntat din sediul DNA, tremurând de nervi. Şeful LPF s-a răstit la jurnaliştii care îl aşteptau. „Luaţi mîinile de pe mine, nu mă împingeţi! Vezi, domne, că m-ai călcat pe bombeuri! Lua-v-ar dracu să vă ia de ziarişti! Ce aveţi cu mine, de ce mă împingeţi? Că sunt sexi şi frumos, de-aia? Voi ce vreţi? Corectiutudine sau sânge? Dacă sunt chemat la DNA nu înseamnă că sunt şi vinovat. Dacă o să fiu găsit vinovat, o să suport consecinţele, dacă nu, o să le suportaţi voi, pentru că mă călcaţi pe bombeuri”. Şeful LPF a vorbit în cele din urmă despre Mititelu, DNA şi Universitatea Craiova, echipă care ar putea fi reprimită în liga secundă, din ce a dat de înţeles Dragomir. „Mititelu a premeditat toate aceste lucruri. Nu ştiu cât va dura acest proces, noi întrunim Adunarea Generală şi totul poate reveni la normal. Nu s-a făcut nimic în afara legilor. Revine în Divizia B, jucătorii se întorc sau nu la Craiova, depinde de regulamente. Dreptul la muncă al jucătorilor nu îl poate lua nimeni. Nu poate fi abuz în serviciu, pentru că nu e o hotărâre definitivă. Mititelu nu a pierdut nimic, a câştigat că nu a făcut cheltuieli. Sunt multe chichiţe care se vor afla de la jurişti”, a spus Dumitru Dragomir.

Mititelu: „Abia acum realizează ce au făcut”

Adrian Mititelu spune că reacţia lui Dumitru Dragomir la ieşirea de la DNA i-a stârnit compasiunea şi îi acuză pe contestatarii şefului LPF că nu exprimă acest lucru şi în public.  ”Deşi nu credeam că o să mai am vreodată milă de un om care mi-a făcut rău, mi-a stârnit compasiune, pentru că acest om abia acum şi-a dat seama ceea ce a făcut. Comportamentul lui de astăzi arată că abia acum s-a trezit şi a realizat ce a făcut. A spus nişte tâmpenii şi nişte banalităţi pe fondul stresului. El vorbeşte de prezumţia de nevinovăţie, dar eu am avut parte de aşa ceva? S-a dat o decizie şi s-a şi pus în executare în următoarele ore. Florin Prunea şi Gigi Becali una spun la televizor şi alta în discuţiile particulare. Prunea măcar să tacă dacă nu are simţul răspunderii. Şi Lupescu la fel. Astfel de oameni duplicitari le-au cântat în strună în faţă lui Sandu şi lui Dragomir. Toţi oamenii din fotbal abia aşteaptă să scape de Sandu şi Dragomir, dar le e frică s-o spună. Poate omorul e o încadrare mai dură şi mai grea decât ceea ce au făcut cei doi. Au distrus o societate comercială, o echipă cu peste un milion şi jumătate de simpatizanţi. Au creat traume, au făcut o infracţiune foarte gravă, acum joacă teatru şi invocă un regulament în faţa legii”, a spus Adrian Mititelu