Clariant încheie campania de recoltare din 2021 cu 20 de parteneri noi și 80.000 tone de paie colectate

0
622

Compania Clariant continuă să își extindă lanțul de aprovizionare cu materie primă și a încheiat cea de-a 4-a campanie de recoltare, desfășurată în colaborare cu fermierii locali. Demersul s-a bucurat, și de această dată, de un real succes, iar 20 de noi parteneri au devenit furnizori pe termen lung. Fabrica din comuna Podari, județul Dolj, va procesa anual 250.000 de tone de paie de cereale, pentru producția a 50.000 de tone de etanol celulozic.

Una dintre prioritățile Clariant este aceea de a susține dezvoltarea comunității locale, dar și a regiunii în ansamblu, prin încheierea de contracte multi-anuale pentru furnizarea de paie, dar și pentru servicii conexe, precum balotare, transport și depozitare. Din 2018, atunci când a avut loc prima campanie și până în prezent, rețeaua de colaboratori a companiei a crescut în mod constant, iar acum numără peste 300 de fermieri care asigură, parțial sau integral, operațiunile necesare.

Acceptând oferta Clariant, agricultorii din diferite regiuni ale țării au posibilitatea obține venituri suplimentare dintr-o resursă disponibilă din abundență, însă altfel lipsită de valoare adăugată și pot beneficia de stabilitatea dată de colaborarea pe termen lung cu o companie de talie internațională, precum și de accesbilitate – întrucât nu există un prag minim din punct de vedere al cantității de paie furnizate sau al numărului de hectare alocate. În același timp, există și beneficii de ordin tehnic: terenurile sunt eliberate rapid, costurile scad, iar fermierii se pot concentra pe activitățile de pregătire a noilor culturi.

Paul Popescu, manager de achizitii materii prime și logistică în cadrul Clariant România: “Ne-am propus să venim cu o ofertă atractivă pentru toți fermierii români, indiferent de regiunea în care se află, de suprafața pe care o cultivă sau de tipul de servicii pentru care optează. Ne aflăm la finalul celei de-a 4-a campanii, iar producția a fost peste medie. Le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat până acum și îi asigur că vom rămâne un partener pe care se pot baza.”

Investiția Clariant din Podari este una dintre cele mai mari investiții de tip greenfield aflată în derulare, în sud-vestul României. Prin tehnologia inovativă sunliquid®, recunoscută și premiată la nivel internațional, fabrica va procesa anual, la capacitate maximă, peste 250.000 de tone de paie de grâu, provenite de la fermierii locali, rezultând 50.000 de tone de etanol celulozic. Finalizarea fabricii este preconizată pentru finalul anului 2021, ulterior urmând a fi demarată producția.

Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat, complet sustenabil și neutru din punct de vedere al dioxidului de carbon, care poate fi ușor amestecat în combustibilul convențional și utilizat în infrastructura auto actuală. Etanolul celulozic este cu atât mai important, în contextul în care  Uniunea Europeană își propune să atingă neutralitatea climatică până în 2050 și să susțină utilizarea energiei din surse regenerabile în toate tipurile de transport.