Militanţii Stat Islamic sunt hotărâţi să folosească arme chimice

0
351

ISIS arme chimiceMilitanţii Stat Islamic sunt hotărâţi să folosească arme chimice şi le-ar putea utiliza din nou pe măsură ce forţele irakiene avansează spre oraşul Mosul, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului. O rachetă a căzut marţea trecută într-o zonă nepopulată din apropiere de baza militară Qayyarah West, unde sute de forţe americane pregătesc un aerodrom înainte de ofensiva irakiană care vizează preluarea oraşului Mosul de sub ocuparea reţelei teroriste Stat Islamic, a spus un oficial din cadrul armatei, sub condiţia anonimatului. Nimeni nu a fost rănit în atac. Mai multe forţe americane au examinat fragmente din racheta căzută şi apoi au luat o mostră dintr-o substanţă suspectă “care seamănă cu smoala, neagră, uleioasă”. Rezultatul testului privind apartenenţa la categoria de agent chimic iperită a ieşit iniţial pozitiv, însă două teste ulterioare au fost neconcludente şi acum au loc mai multe teste, a spus Jeff Davis, un purtător de cuvânt al Pentagonului. “Recunoaştem pe deplin că Stat Islamic a mai făcut acest lucru în trecut. Au făcut-o de multe ori, de mai multe zeci de ori în care noi ştim că au lansat muniţii improvizate încărcate cu gaz muştar”, a spus Davis. “Recunoaştem că acest lucru este real. Sunt hotărâţi să facă asta. Le-ar plăcea să poată folosi arme chimice împotriva noastră, împotriva forţelor irakiene pe măsură ce avansează”, a spus Davis. “Depunem toate eforturile pentru a ne asigura că suntem pregătiţi pentru acest lucru”.