Puiul de leu care a fost descoperit întâmplător la Grădina Zoologică din Parcul Romanescu a murit în urmă cu trei săptămâni. Autorităţile locale au precizat ieri că micuţa felină ar fi fost bolnavă de epilepsie şi nu a mai putut fi salvată. În tot acest timp, s-a aşteptat buletinul medical din partea DVS Dolj pentru a oferi mai multe date cu privire la decesul acestui pui de leu.
Primarul Lia Olguţa Vasilescu a precizat, ieri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă şi la ora actuală rezultatele de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, care ar fi trebuit să le parvină autorităţilor în mod oficial de mai bine de trei săptămâni de când a fost constatat decesul puiuţului de leu. „Puiul de leu a murit în urmă cu trei săptămâni. Imediat cum a murit, noi l-am şi dus la DVS ca să îi facă autopsia. Aşteptam să vă dăm această veste proastă în urma rezultatelor pe care urma să le primim. Nu ne-am închipuit nici noi că vom aşa târziu aceste rezultate şi nu-mi explic nici eu de ce”, a declarat primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu.
Primul diagnostic, epilepsie
Din câte se pare, conform spuselor angajaţii de acolo, micuţa felină ar fi fost epileptică şi nu s-a mai putut face nimic pentru a mai fi salvată. „A fost bolnav, acesta este adevărul, şi nu putea nimeni să facă altceva. Însă vreau să vă spun că imediat după ce a fost născut, după ce noi l-am descoperit la predarea-primirea gestiunii, ne-am adresat altor grădini zoologice ca să îl preia pentru că nu avem condiţii să ţinem acolo pui de animale, acesta este adevărul. Din cauza asta au şi fost concediaţi angajaţii care nu au avut grijă ca ei să nu se împrecheze şi am ajuns în situaţia să avem pui. Ne-am adresat tuturor grădinilor zoologice cu rugămintea să ne ia acest pui de leu, din păcate nu am primit nici un fel de răspuns pozitiv”.
Autorităţile promit măsuri împotriva vinovatului
Veterinarul care a avut în grijă puiul de leu nu a sesizat nici el că ar fi bolnav pentru că, din câte se pare, simptomele specifice acestei afecţiuni fiind vizibile mai târziu când nu s-a mai putut interveni. „Nu se ştia nimic, micul leu nu a dat nici un fel de semne că ar fi bolnav. Veterinarul care l-a avut în grijă nu şi-a dat seama, am înţeles că acum o lună – două ar fi avut simptome de epilepsie, dar nu mă pricep. Nu îmi cereţi să vă dau răspunsuri pentru că cele mai bune răspunsuri le primiţi de la profesionişti, cei de la DSV”, a declarat edilul-şef, adăugând însă că, dacă în urma rezultatelor care vor veni de la DSV se va desprinde concluzia că a fost vina cuiva, aşa cum s-a întâmplat şi data trecută, „vom lua măsuri”.
Reabilitarea Grădinii Zoologice, la a treia licitaţie
Pe de altă parte, nici proiectul cu reabilitarea grădinii zoologice nu are mai mult succes, autorităţile urmând să îl scoată pentru a treia oară la licitaţie. „Efectiv nu ne dăm seama de ce nu vin firmele ca să execute acest proiect. Probabil este din cauza deranjului mediatic foarte mare, se gândesc că, dacă va fi iarăşi vreun incident la grădina zoologică, vor fi acuzaţi. Ne-am uitat şi pe caietul de sarcini să vedem dacă este suficient de permisiv să se încadreze toate firmele şi este, iar dacă va trebui îl vom face şi mai permisiv. Încercăm să ne consultăm şi cu alte municipalităţi, să vedem care este situaţia la ei. Dar, din păcate, s-au construit foarte puţine grădini zoologice în România şi foarte puţine parcuri în ultimii 20 de ani. Şi bănuiesc că, din cauza lipsei de experienţă, nu s-a prezentat nimeni de două ori la licitaţie”, a mai spus Olguţa Vasilescu.
Animalele nu îşi găsesc gazde
Dacă lucrarea va fi licitată şi va începe execuţia, autorităţilor vor avea o altă problemă. Animalele vor trebui să fie relocate spre alte grădini zoologice din ţară, dar se pare că nu prea se înghesuie nimeni să le găzduiască. „Până acum nu vrea nimeni să le primească. Probabil că situaţia tuturor grădinilor zoologice din românia nu este cea mai bună, o să începem să căutăm sprijin şi la minister să ne găsească o soluţie să vedem în ce grădină zoologică le vom duce. Oricum autorizaţia se va prelungi cât trebuie pentru că nu pot să dau drumul la lei pe stradă”, a mai spus primarul Craiovei. În ultimă instanţă, dacă nimeni nu va dori totuşi să le preia pe perioada lucrărilor, animelele vor fi menţinute în Grădina Zoologică din Parcul Romanescu ca şi până acum.