Război în Ucraina: Kievul premite sportivilor săi să concureze cu sportivii ruşi şi belaruşi

0
320

Sportivii ucrainieni vor putea concura, în competiţiile sportive internaţionale, în compania ruşilor şi belaruşilor, cu condiţia ca aceştia din urmă să păstreze statutul neutru (fără drapel, imn sau culori naţionale) potrivit unui ordin emis de ministrul Sporturilor şi preşedintele Comitetului Olimpic Naţional, Vadym Guttsart. În cazul încălcării statului neutru, în cadrul unei competiţii, sportivii ucrainieni trebuie să se retragă. CIO, cu sediul la Lausanne (Elveţia) a declarat repetat că „explorează” modalităţile de integrare a sportivilor ruşi şi belaruşi. Dacă aceştia pot fi reintegraţi în competiţiile individuale, sub banner neutru, cu condiţia să nu fi sprijinit activ războiul din Ucraina sau să aibă contract cu armata şi agenţiile de securitate, nu acelaşi lucru este valabil la sporturile pe echipă. Moscova a numit poziţia CIO „o farsă”. Fiindcă rămâne la latitudinea federaţiilor internaţionale să decidă cu privire la prezenţa sportivilor săi, şi deja federaţia de atletism a anunţat că se opune. În schimb federaţia internaţională de gimnastică acceptă revenirea sportivilor ruşi şi belaruşi, în condiţiile enunţate.