Bănuit de incendierea a 30 de hectare cu grâu, reținut de poliție

0
432

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în localitate, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de distrugere.

Pe 07 iulie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat din municipiul Băileşti cu privire la faptul că la o cultură de grâu aflată în extravilanul localității a izbucnit un incendiu.

În urma cercetărilor s-a stabilit că autorul ar fi un tânăr de 23 de ani, din Băilești, care ar fi incendiat o suprafață de 30 ha cultivată cu grâu.

Acesta a fost condus la audieri, iar în baza probatorului administrat a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operaţiuni Speciale din Poliția Română.