Un tânăr de 16 ani și-a pierdut viața, într-un grav accident de circulație petrecut joi după-amiază, în orașul Segarcea, după ce a fost lovit violent de un autoturism și proiectat într-un copac. Imaginile cu accidentul, surprinse de o cameră video amplasată în zonă, arată cum tânărul încearcă să traverseze strada prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure, fiind surprins de autoturismul care l-a aruncat la câțiva metri depărtare.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, polițiștii din cadrul Poliției Segarcea au fost sesizați, joi, 26 iulie, în jurul orei 16.30, cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un grav accident de circulație. Un tânăr de 21 de ani, din Segarcea, care conducea un autoturism, în localitate, a lovit un pieton de 16 ani, din comuna Afumați, care s-a angajat în traversarea carosabilului în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure. Minorul, din câte se pare, venise în opraș cu o mașină de ocazie, din care tocmai coborâse. În urma producerii accidentului a rezultat decesul minorului, care a fost aruncat la câțiva metri, în afara carosabilului, unde s-a izbit de un copac. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal pentru ucidere din culpă.