Polițiști ai Serviciului Rutier Dolj, împreună cu toate celelalte structuri de poliție rutieră din județ, au organizat și desfășurat o acțiune tip “Blitz”, pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 126 de sancţiuni contravenţionale, 30 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, valoarea totală fiind de peste 30.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, cinci conducători auto, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, conform legii.
De asemenea, a fost oprit din a circula pe drumurile publice un autovehicul care nu prezenta siguranță în trafic, certificatul de înmatriculare fiind retras până la remedierea problemelor constatate.
***
O tânără în vârstă de 27 de ani, din comuna Carpen, a fost înregistrată de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 606, în localitatea Breasta, cu viteza de 103 km/h. A fost sancționată contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
***
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Sălcuța, a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 552A, în comuna Vârvoru de Jos. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrat un rezultat pozitiv pentru posibila prezență a substanțelor psihoactive. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive. Acestea vor fi înaintate IML, urmând a fi dispuse măsuri legale.

















