Rex Tillerson, secretarul american de Stat, neagă că ar plănui să demisioneze

0
407
big-secretarul-american-de-stat-rex-tillerson-
Rex Tillerson

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a negat că ar plănui să demisioneze din cauza diferenţelor de opinie cu Casa Albă şi a descris drept “bună” relaţia sa cu preşedintele SUA, Donald Trump, informează site-ul postului France 24.

        “Nu plec nicăieri”, a declarat oficialul american, care a completat că va rămâne în această funcţie “atât timp cât mă ţine preşedintele”. Anterior, postul de televiziune CNN a relatat că între Tillerson şi Casa Albă sunt tot mai multe neînţelegeri, pe teme precum politica privind Iranul, dar şi abordarea confuză şi haotică a Administraţiei Trump în ceea ce priveşte politica externă a Statelor Unite.

         Postul, citând surse anonime, a mai relatat că Tillerson le-ar fi spus apropiaţilor că ar plănui să demisioneze până la finalul acestui an. Tillerson a fost criticat pentru rolul discret jucat după preluarea funcţiei de secretar de Stat, cât şi din cauza planului său de a reduce cu 30% bugetul departamentului.

         Oficialul american a mai declarat că viaţa sa era mai uşoară în perioada cât era preşedinte şi director general al companiei petroliere ExxonMobil, întrucât era “decidentul suprem” în cadrul unui proces disciplinat şi structurat. “Acestea nu sunt caracteristicile administraţiei Statelor Unite. Şi nu o spun ca pe o critică. Este doar o observaţie. Este în general o organizaţie care nu este disciplinată, procesul decizional este fragmentat şi uneori oamenii nu vor să ia decizii”, a completat secretarul de Stat.