Guvernul amână intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice

0
352

Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri amânarea intrării în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice până la 1 ianuarie 2018. Subiectul s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei.

         insolventa-605x”Decizia a fost luată de Executiv având în vedere complexitatea domeniului reglementat prin această lege, precum şi punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii în care semnalează faptul că este nevoie de pregătirea riguroasă a capacităţii administrative a instanţelor chemate să aplice procedurile insolvenţei persoanelor fizice. De asemenea, în adresa CSM se menţionează şi faptul că legislaţia recent adoptată privind darea în plată oferă soluţii alternative pentru ipotezele în care dezechilibre contractuale au dus la pierderea utilităţii contractului pentru una din părţi”, precizează Guvernul României.

         Guvernul aprobase pe 9 iunie, printr-o hotărâre, Normele metodologice pentru aplicarea Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, prin care sunt stabilite modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul şi creditorii şi tipurile de onorarii.

            Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice stabilesc modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul şi creditorii, tipurile de onorarii pentru administratorul procedurii şi lichidator, precum şi cuantumul minim şi maxim al acestor onorarii.