Vineri, restricţii în centrul Craiovei

0
262

strada ai cuzaMâine, pe 29 iulie, vor fi restricţii de circulaţie în centrul Craiovei. Între orele 8.00 şi 10.00, se va închide circulaţia rutieră pe strada „A.I.Cuza” – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada „Unirii” şi intersecţia cu strada „Arieş”; pe strada „Unirii” – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada „Mihai Viteazul” şi intersecţia cu strada „A.I.Cuza”; pe strada „Popa Şapcă”. Autorităţile locale transmit şoferilor să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite. De asemenea, în situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, acestea vor fi ridicate şi relocate pe amplasamente din zonele aflate în imediata apropiere. În cele două ore de restricţii, se vor desfăşura manifestările dedicate „Zilei Imnului Naţional”.