Victor Ponta rămâne fără titlul de doctor; contestaţia fostului premier, respinsă de CNATDCU

0
353

consiliul-national-etica-victor-Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare a respins contestaţia lui Victor Ponta la decizia consiliului de retragere a titlului de doctor, urmând ca hotărârea să ajungă la ministrul Educaţiei pentru a fi semnată.

            “Consiliul general al CNATDCU s-a pronunţat cu 37 de voturi din 47 pentru respingerea contestaţiei. Cu alte cuvinte, decizia consiliului general menţine raportul comisiei de analiză a sesizării, care constată plagiatul tezei de doctorat şi propune retragerea titlului de doctor”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

            Potrivit procedurii, decizia consiliului ajunge la ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, acesta precizând încă de la preluarea mandatului că va semna retragerea titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta.           

              Fostul premier Victor Ponta a contestat la data de 15 iulie decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare de retragerea a titlului de doctor. CNATDCU a decis în data de 30 iunie să recomande Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta.

       Comisia Tehnică din cadrul instituţiei, alcătuită din trei profesori universitari, a analizat lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională” a lui Victor Ponta şi a stabilit că “nu respectă standardele de etică şi propune retragerea titlului de doctor”.

           Pe 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte”.

         CNATDCU, care este singurul organism abilitat prin lege să judece plagiatele din tezele de doctorat din 1995 încoace, a mai dat un verdict pe 29 iunie 2012 dar comisia a fost dizolvată de către Liviu Pop, cel care era atunci ministrul interimar al Educaţiei. Membrii comisiei susţineau atunci că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt.