Ultimele pregătiri tehnice, la Prefectura Dolj

0
370

Prefectura Dolj nu a constata nici o deficienţă în urma verificării tuturor celor 519 secţii de votare organizate în judeţ, au anunţat, ieri, responsabilii din instituţie. Preşedinţii secţiilor de votare au primit buletinele de vot şi celelalte materiale necesare votării şi au fost stabilite toate măsurile necesare în vederea predării/preluării proceselor-verbale privind constatarea rezultatelor alegerilor şi a celorlalte materiale folosite în procesul electoral. De asemenea, a fost instalat grupul electrogen necesar funcţionării staţiei de prelucrare a datelor de pe lângă Biroul Electoral Judeţean Dolj şi au fost completate birourile electorale ale secţiilor de votare cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare.

“Ne-am organizat foarte bine, spunem noi, având în vedere că distribuirea către preşedinţii secţiilor de votare din judeţ a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare procesului electoral, precum autocolantele, ştampilele de control, tuşierele şi procesele-verbale, s-a finalizat înainte de ora programată. Nu au existat probleme în cadrul activităţii şi ne aşteptăm ca şi mâine (n.r. – astăzi), când sunt programaţi preşedinţii secţiilor de votare din municipiul Craiova, lucrurile să decurgă în acelaşi ritm”, a precizat, ieri, subprefectul judeţului Dolj, Ionel Ciobotea.

Prefectul de Dolj, Elena Costea, a precizat că până în ziua referendumului instituţia va asigura urmărirea modului de aplicare a hotărârilor Biroului Electoral Central referitoare atât la exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale a persoanelor netransportabile din cauză de boală sau invaliditate aflate în unităţi sanitare sau de ocrotire socială (Hot. 11/2012), cât şi a persoanelor care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate (Hot. 5/2012). “De asemenea, se vor asigura condiţiile pentru transportul proceselor-verbale cu rezultatul referendumului de la Biroul Electoral Judeţean Dolj la Biroul Electoral Central”, a anunţat aceasta.