„Bine aţi venit la Londra, cel mai bun oraş de pe pământ, capitala comercială, culturală şi artistică a lumii” afirmă, fără nici o falsă modestie, primarul ales al metropolei, Boris Jonhson. Potrivit acestuia, găsim aici „mai multe restaurante cu stele decât la Paris” şi „mai multe teatre ca la New York”. Fără a rămâne mai prejos, premierul David Cameron (foto) continuă: „Suntem o ţară fabuloasă, plină de lucruri fantastice de oferit”. Mai multe milioane de vizitatori sunt aşteptaţi la marea sărbătoare, printre care peste 100 de şefi de state, încât Regatul Unit îşi regăseşte o parte a gloriei pierdute. La două luni de la celebrarea fastuoasă a 60 de ani de la urcarea pe tron a reginei Elisabeth a II-a, o nouă ocazie de afişare a grandorii sale şi, dacă este posibil, a excelenţei sale, se oferă Londrei. Simplă coincidenţă? Londra este singurul oraş din lume care găzduieşte Jocurile Olimpice moderne pentru a treia oară. În pofida strângerii din dinţi a locuitorilor metropolei, dar şi ai ţării, pregătirile sunt aproape încheiate, fără a întruni toate sufragiile. Străzile sunt pavoazate cu drapelele celor 204 naţiuni participante. Nimeni nu putea crede, în urmă cu mai puţin de un an, când nu departe de stadionul olimpic se derulau revolte violente, controlate cu greu după patru zile şi după recesiunea economică instalată, care a pus în discuţie apartenenţa Marii Britanii la UE, că se va ajunge la ziua îndelung aşteptată, a deschiderii Jocurilor Olimpice. A existat un fiasco al securităţii private, ameninţări cu greve, cu doar câteva zile înainte de deschiderea Jocurilor, ceea ce a indus o maximă tensiune în organizatori. Ploaia neîntreruptă, de apropate trei luni, a slăbit moralul britanic, dar la ceremonia de deschidere chipul ţării era altul. Marea Britanie este în continuare o mare putere a lumii, capabilă să organizeze un eveniment faraonic, a declarat un diplomat. Întreaga aventură a debutat în anii 2000. Comitetul Olimpic Britanic a susţinut ideea primarului Londrei din acea vreme, Ken Livingstone, şi a premierului Tony Blair. Până în ziua votului, 6 iulie 2005, Londra a făcut figura unui out-sider în faţa Parisului şi Madridului. „Toată lumea a crezut că nu avem nici o şansă. Exista un enorm scepticism în privinţa capacităţii noastre de a ajunge. Noi am reuşit să construim un stadion în timp util pentru campionatul de atletism” afirmă un atlet britanic. Spre surpriza generală, engleza a contat prea puţin la votul pentru încredinţarea organizării JO. În ziua următoare, o serie de atentate comise la Londra s-au soldat cu 52 de morţi. Doi ani mai târziu, criza financiară a zguduit oraşul. Dar acum Jocurile sunt deja în desfăşurare. Parcursul flăcării olimpice a avut un imens succes popular. Fără a-şi propune să concureze cu Jocurile Olimpice de la Beijing, Londra 2012 poate spera în mod legitim să se alăture Sydney-ului 2000 în pantheonul olimpic.
