Crin Antonescu l-ar vrea pe Chiliman în afara PNL

0
265
Crin Antonescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a comentat, joi seară, la Realitatea TV, scrisoarea trimisă de către primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, conducerii PNL, privind acordul semnat cu partenerii sociali, el exprimându-şi speranţa că acesta va fi dat afară din PNL. „Domnul Andrei Chiliman, dacă era corect, s-ar fi informat, l-ar fi informat pe domnul Chiţoiu (n.r. – Daniel Chiţoiu, preşedintele interimar al PNL), cum era normal. (…) Domnul Andrei Chiliman nu a fost foarte corect, a făcut un gest pe care nu mă mai apuc eu să îl calific dar, ca om care am cerut schimbarea lui Chiliman din conducerea Bucureştiului, atunci când eram în partid, şi ştiam de ce am cerut-o, sper ca actuala conducere şi forurile statutare să îl trimită pe domnul Chiliman acolo unde s-a arătat a fi cu această diversiune, adică în afara PNL”, a spus Crin Antonescu. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, i-a trimis, joi, o scrisoare deschisă lui Daniel Chiţoiu, în care îi cere să spună dacă, în numele partidului, a semnat un document ce prevede „desfiinţarea unor instituţii democratice fundamentale ale statului român”, respectiv Curtea Constituţională, ANI şi DNA. Potrivit informaţiilor apărute în presă, desfiinţarea acestor instituţii ar fi fost prevăzută într-un document semnal de co-preşedinţii USL, Victor Ponta (PSD), Daniel Chiţoiu (PNL) şi Daniel Constantin (PC) cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, însă premierul Ponta neagă categoric acest lucru. „Prin atitudinea pe care a avut-o domnul Chiliman, din punctul meu de vedere, dumnealui singur a optat acolo unde doreşte să fie. Noi nu trebuie să luăm nicio altă măsură organizatorică. Cel puţin asta este părerea mea în prezent”, a fost replica preşedintelui interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicoleăscu. Întrebat dacă se aşteaptă ca primarul Sectorului 1 să demisioneze din partid, acesta a răspuns: „Cine are onoare procedează aşa cum crede de cuviinţă”.