Permis de conducere auto n-avea, s-a “jucat” cu plăcuţele de înmatriculare a autovehiculelor şi “s-a rezolvat”: dosar penal

0
356

În noaptea de 27/28 iunie a.c., ora 02:10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Vela, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Horia”, din municipiul Craiova. La controlul efectuat asupra autoturismului, în partea din față a fost identificat un număr de înmatriculare, iar în partea din spate un alt număr de înmatriculare, ambele aparținând altor autoturisme. “În urma verificărilor efectuate,  s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul are atribuite numere provizorii de circulație, tânărul fiind bănuit că a sustras cele două numere de înmatriculare de la alte autoturisme, din municipiul Craiova. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și furt”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.