Bergodi: “CFR e cea mai bună echipă, ne-am mulţumi şi cu un egal”

0
534

Derby-ul de titlu, CFR – Universitatea Craiova, se dispută duminică, de la ora 20, în Gruia, iar italianul de pe banca Şiinţei, Cristiano Bergodi, l-a prefaţat astfel:

„E un meci foarte important, unul dificil, pentru că întâlnim cea mai bună echipă din România, CFR Cluj, dar vom face totul pentru a lua punct sau puncte de acolo. CFR este campioană, a jucat bine şi în cupele europene, dar acum nu trebuie să ne fie frică, fiindcă şi noi avem de partea noastră ambiţia, dorinţa de a face ceva deosebit. Cred că va fi un meci frumos, în care se poate întâmpla orice. Mergem să câştigăm, dar e normal că ne-am mulţumi şi cu un egal, trebuie să acceptăm şi acest rezultat. Cred că a venit un pic prea devreme acest meci cu CFR, măcar peste încă două etape era bine să fi fost programat, dar nu mi-e frică de nimic. Cu CFR trebuie să joci aproape perfect din punct de vedere tehnico-tactic, dacă greşeşti pase uşoare, ei au jocul lor şi vin peste tine, au jucători cu tehnică şi viteză în faţă. CFR e echipă bună, nu e uşor de bătut, dar nu există echipa perfectă. Avem jucători valoroşi şi dacă vom fi atenţi pe faza defensivă, putem face un meci frumos. Dan Petrescu este un antrenor foarte bun, cariera  vorbeşte pentru el, nu trebuie să spun eu, a făcut o echipă puternică acolo, au jucători de valoare, puternici, cu talie, nu ne va fi uşor. Dacă vor câştiga, cei de la CFR sunt practic campioni, au şanse foarte mari şanse să ia încă un titlu, chiar dacă matematic se mai joacă. Eu sunt încrezător totuşi, am echipă bună, am început bine, am luat 6 puncte, importante pentru moralul jucătorilor, suntem o echipă bună, care poate deveni şi mai bună. Nu ştiu ce se vrea aici, dar am început cu dreptul, suntem pe locul 2” a declarat Bergodi, înainte de plecarea spre Cluj.

Craiova are nevoie de 6 victorii în ultimele 6 meciuri pentru a deveni campioană, dar Bergodi spune că nu a avut vreodată o astfel de serie în carieră: „Nu am avut 6 victorii la rând până acum în cariera mea, am avut 5, în Italia”.