Tricolorii U21 termină în semifinale un Euro superb

0
460

Preţ de o repriză, adevăraţii tricolori ne-au oferit speranţa că vom vedea România într-o finală la fotbal. Naţionala lui Rădoi a subordonat Germania în prima parte a semifinalei de la Bologna şi a condus cu 2-1, chiar dacă nemţii au deschis scorul. Au făcut-o pe contraatac, unul plecat dintr-o ratare a lui Denis Man, unul dintre puţinii jucători care au dezamăgit la Euro. Avea să fie totuşi gol de portar. Radu s-a plasat prost şi a dovedit că e mai bun la oratorie decât la apărat. Reacţia a fost superbă, iar până la pauză pe germani nu i-a sufocat doar căldura. A fost nevoie totuşi de un penalty pentru egalare şi a fost nevoie de VAR pentru ca arbitrul israelian să-l acorde, deşi faza se scursese în faţa sa şi se finalizase cu o bară. Puşcaş a marcat pentru a treia oară de la 11 metri la Euro, chiar dacă portarul neamţ i-a atins mingea. Criticat pe nedrept pe parcursul competiţiei, Ivan a fost omul primei reprize. Prezent în ambele faze de joc, Ivan l-a năucit pe fostul adversar al Craiovei în Europa League, Klosterman, şi în cele din urmă s-a ales cu un asisst, pentru dubla lui Puşcaş. Şi putea fi triplă, dacă portarul lui Schalke nu intervenea în prelungirile reprizei la încă o reluare a vârfului român.

În partea secundă tricolorii pur şi simplu s-au prăbuşit. Moralul conferit de scor şi impulsul publicului n-au mai putut compensa declinul fizic, ca în meciul cu Anglia. Egalarea a venit prea repede. Ianis le-a pus mingea pe var, cu o naivitate de care nu-l bănuiam. N-a mai fost rost de revenire, chiar dacă tricolorii au rezistat ca un boxer pe corzile ringului până aproape de ultimul gong. Chinul s-a încheiat înainte de prelungiri. După ratări incredibile, nemţii au marcat din situaţii mai complicate, din două loviuri libere. Le-a provocat Paşcanu, care termină în genunchi un turneu, altfel destul de bun, fiind şi eliminat după al doilea fault, ca penultim apărător. Radu şi-a mai trecut şi el în cont o greşeală, a treia la acest turneu, la golul de 4-2, primit pe colţul pe care s-a angajat să-l străjuiască.

Este prima înfrângere pentru Mirel Rădoi pe banca naţionalei U21, una care vine după primul egal, până atunci olteanul având numai succese.

Concluzii: Avem o generaţie pe care trebuie să o promovăm şi să o susţinem când va deveni prima reprezentativă şi pe hârtie, ea fiind deja, ca valoare şi priză la public. De regretat nu ar fi decât şansa pierdută de a juca o finală, o premieră pentru România, indiferent de nivel. Românii, cu atât mai mult cei tineri, confirmă încă o dată că sunt la un nivel inferior din punct de vedere fizic faţă de competitorii de afară. Avem timp să ne punem la punct la acest capitol. Cea mai mare bucurie este că avem din nou o echipă care se luptă de la egal la egal sau chiar e superioară marilor puteri din fotbal. Nu este finalul aventurii la acest nivel pentru trupa lui Cicâldău şi Hagi, fiindcă îi aşteaptă Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokyo.

România – Germania 2-4

Au marcat: Puşcaş pen. 26, 44 / Amiri 21, 90+4, Waldschmidt pen. 52, 90

Stadion: Renato Dall’Ara (Bologna)

România: Radu 5 – C. Manea 7,   Paşcanu 5, Nedelcearu 6, F. Ştefan 6 – T. Băluţă 5, Cicâldău 6 (Ciobanu 69) 5 – D. Man 5,   I. Hagi 7,   A. Ivan 8 (Fl. Coman 55) 5 – G. Puşcaş 8 (A. Petre 88). Selecţioner: Mirel Rădoi

Germania: Nubel – Klostermann,   Tah (cpt.),   Baumgartl, Mittelstädt – Max Eggestein (Maier 89) – Neuhaus (Nmecha 79), Dahoud (Koch 90+4), Öztunali – Waldschimdt, Amiri. Selecţioner: Stefan Kuntz