Lecţia de părinte a lui Mihai Fifor!

Emisiunea „Sinteza zilei”, de miercuri seara, moderată de Mihai Gâdea, demarase, ca sa spunem aşa, cu preambulul de rigoare, şi venise rândul invitaţilor din platou, să-şi expună punctele de vedere, conform formatului respectivei dezbateri. În discuţie „cazul Sorinei”, fetiţa de 7 ani din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, disputată de două familii, al cărei calvar îl cunoaştem de acum. Nu o sa reluăm opinii şi păreri ale juriştilor, psihologilor, jurnaliştilor, care pot fi împărtăşite sau nu. De asemenea, nu o să facem referire la documentele prezentate, care atestă că a fost vorba de „mulţi paşi greşiţi”. Cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi s-au baricadat, de-a dreptul, în proceduri birocratice ş.a.m.d.. Ion Cristoiu scria, într-un editorial, pe blogul personal, că „nu este sentimental când vine vorba de copii”. Se consideră normal, şi de pe această poziţie a urmurit tot scandalul. Oricât s-ar dori de inflexibil a cedat, în cuprinsul textului său, probând luciditatea de circumstanţă. Cel care a scurt-circuitat discuţiile aprinse, din emisiunea lui Mihai Gâdea, surprinzându-l inclusiv pe acesta, a fost senatorul Mihai Fifor, un universitar craiovean cunoscut, cu demnităţi deţinute anterior în Guvern ş.a.m.d. Dar nu despre vocaţia sa politică este vorba. Mai ales că intervenţia avută n-a tuşat nicio contingenţă cu acest teritoriu. „Îmi cer scuze, sunt un pic pătimaş, eu am trecut prin aşa ceva şi ştiu despre ce vorbesc”. Moment în care inclusiv moderatorul, i-a cerut o precizare. Şi atunci Mihai Fifor a adus în discuţie cum a înfiat un copil, ce se poate întâmpla în astfel de situaţii, când trauma dezrădăcinării, poate avea consecinţe dacă odată zdrobit un univers al copilului, nu este cu tact şi maximă căldură sufletească, substituit cu altul mai seducător, prin transmisiuni sociale, dacă nu identic celui părăsit. Şi la un moment dat Mihai Fifor parcă menţiona pasaje din „Psihologia copilului” a lui Jean Piaget şi Babel Inhelder, o carte de referinţă. Orice evoluţie ulterioară, fie că este vorba de gândire sau de reciprocitate morală, este un progres continuu care conduce de la reglări la reversibilitate şi la o extindere neîntreruptă a acesteia din urmă. Reversibilitatea nu este altceva decât un sistem complet, adică în întregime echilibrat de compensaţii, în aşa fel că fiecărei transformări îi corespunde posibilitatea unei reciproce. Mihai Fifor are acum trei copii, pe lângă fetiţa înfiată mai are şi doi gemeni. A auzit copiii plângând noaptea, şi-a făcut griji fireşti, când aceştia nu mănâncă sau au temperatură, a avut şi are emoţii ca orice părinte normal la tot ce se întâmplă în universul lor. Ce dorea, de fapt, să spună, pe lângă indignarea copleşitoare prezentă în intervenţiile celor din platou: micuţa fetiţă de numai 7 ani putea fi ferită, cu un plus de atenţie, de tot spectacolul devastator, la care a fost obligată să asiste. Atât şi nimic mai mult. Gradele de vinovăţie ale celor implicaţi, în toată povestea, vor fi stabilite într-o zi de instituţiile abilitate ale statului. Presa şi-a făcut datoria. Cu prisosinţă. Dar pe fondul emoţiei copleşitoare s-a uitat, opinăm noi, exact ceea ce un părinte ştie bine: copilul nu trebuie să fie martor ocular la astfel de întâmplări, nefericite. Să nu ne imaginăm vreodată că acest copil ar putea să depăşească trauma traversată. Niciodată nu îşi va mai găsi siguranţa că aparţine unei familii şi mâine nu apare, din nou, cineva care îl smulge cu brutalitate, pentru a-l duce într-un alt mediu, convins că s-ar putea adapta. Şi discuţia este lungă şi mai ales sensibilă. Lecţia de părinte a lui Mihai Fifor este însă una de nota 10, fiindcă a atras atenţia asupra unei chestiuni delicate, care a scăpat multora din vari motive.