20% din tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani nu muncesc şi nu merg la şcoală

0
551

Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României, a declarat astăzi, la lansarea unui raport privind situaţia învăţământului, că 20% din tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani nu sunt nici angajaţi şi nici nu merg la şcoală. În total, e vorba de 730.000 de tineri.

„Vorbim concret despre rolul educaţiei în dezvoltarea economică, mă voi referi la nişte informaţii recent apărute de la Institutul Naţional de Statistică, care ne arată că în grupa de vârstă de 20 până la 34 de ani, circa 20% din tinerii în acest interval de vârstă, o cincime sau 730 de mii, nu sunt nici angajaţi, nici cuprinşi într-o formă de învăţământ, ceea ce situează România pe un nedemn de invidiat loc 4, în sens negativ loc 4, aceşti 20% din tinerii neangajaţi şi care reprezintă potenţial irosit şi subutilizat de către economişti de care ar putea să beneficieze România”, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

Lazea a participat la lansarea unui raport al Societăţii Academice din România, care arată că lipsa transportului în mediul rural reprezintă principala cauză a abandonului şcolar timpuriu. O altă problemă a învăţământului este lispa internatelor şi a căminelor pentru cazarea elevilor, potrivit raportului. (Sursa: Mediafax)