SCM Craiova – Jagodina, în preliminariile Champions League

0
375

Deţinătoarea Cupei EHF îşi va disputa un loc în grupele Champions League cu Jagodina, Podravka şi Muratpasa

Ieri, la Viena, Federaţia Europeană de Handbal a programat tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru Champions League, iar în urne s-a aflat şi deţinătoarea Cupei EHF şi vicecampioana României, SCM Craiova. Formaţia din Bănie a fost cap de serie şi a ieşit chiar prima din urne, fiind repartizată în grupa a II-a, una destul de complicată, alături de Podravka Koprivnica (Croaţia), Muratpasa Belediyesi (Turcia) şi ZORK Jagodina (Serbia). Grupa se va disputa pe sistem eliminatoriu, împerecherea fiind stabilită dinainte, 1-4 şi 2-3. Astfel, SCM Craiova va întâlni campioana Serbiei, ZORK Jagodina, cea care a căpătat şi prima opţiune pentru a organiza acest turneu al grupei a II-a de calificare. Dacă va trece de ZORK Jagodina, SCM Craiova va întâlni întâlni, în finala grupei preliminare, învingătoarea dintre Podravka Koprivnica şi Muratpasa, pentru accederea în grupele Champions League. În turul preliminar se află opt echipe, care vor disputa un turneu de calificare, împărţite în două grupe de patru echipe. Câştigătoarea fiecărei grupe se va califica în grupele Ligii Campionilor, iar învinsele vor continua în Cupa EHF. Meciurile se vor disputa în perioada 7-9 septembrie. În grupa I sunt programate meciurile: BBM Bietigheim (Germania) – Amara Bera Bera San Sabastian (Spania) şi MSK Perla Lublin (Polonia) – Jomi Salerno (Italia), învingătoarele întâlnindu-se pentru obţinerea unui loc în grupele competiţiei.

Burcea: „Trebuie să reuşim accederea în premieră în grupe!”

Despre tragerea la sorţi, antrenorul Craiovei, Bogdan Burcea, a comentat: „Şcoala sârbească de handbal nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toate echipele vor dori să se califice în grupele Ligii Campionilor. Ne aşteaptă un meci greu cu Jagodina şi trebuie să ne pregătim foarte bine, să strângem informaţii despre adversari şi să reuşim accederea în premieră în grupele Ligii Campionilor.”

Anul trecut, Jagodina a participat în Cupa Challenge, fiind eliminată în optimi de formaţia turcă Zagnosspor. Jagodina este însă cea mai slab cotată echipă din grupă, cel mai important atu al ei fiind statutul de organizatoare a turneului. Podravka Vegeta Koprivnica, cea mai celebră echipă din Croaţia, este cea mai redutabilă adversară a Craiovei, chiar dacă nu mai este la nivelul de acum câţiva ani, când participa în grupele Champions League sau de cel din anii 90, când acolo au evoluat şi jucătoare importante din România, precum: Mariana Târcă, Vali Cozma, cu care Podravka a şi câştigat Champions League, în 1996, în finala cu Hypo Viena. Anul trecut, Podravka a fost eliminată din turul preliminar al Cupei EHF de Viborg, echipa care a ajuns în semifinalele competiţiei, iar anterior participase în grupa preliminară a Champions League, învingând-o pe Kastamonu, formaţie de SCM Craiova a dispus greu apoi, în semifinalele Cupei EHF. Totuşi, în finala pentru intrarea în grupele Champions League, Podravka a pierdut drastic, scor 42-14, în în faţa lui Vipers Kristiansand, echipa învinsă de SCM Craiova în finala Cupei EHF.

Formaţia turcă Muratpaşa Belediyesi, din Antalya, este campioana Turciei, depăşind-o în campioant pe Kastamonu, cunoştinţa de anul trecut a Craiovei. Anul trecut, Muratpasa a fost eliminată din turul preliminar al Cupei EHF de Randers, formaţia învinsă apoi de două ori în grupe de SCM Craiova.

Anul viitor, vicecampioana României va juca direct în grupe

În urma punctajului strâns anul trecut în competiţiile europene de SCM Craiova şi CSM Bucureşti, coeficientul României a crescut, iar de la anul Liga Florilor va avea dreptul să trimită şi vicecampioana în grupele Champions League, fără a fi nevoie astfel de un turneu preliminar, cum este cazul Craiovei anul acesta. În condiţiile în care CSM Bucureşti va câştiga încă o dată titlul, aşa cum este firesc, lupta pentru locul secund va fi şi mai acerbă decât anul acesta. Altfel, clubul SCM Craiova a anunţat că a semnat un contract cu portarul Bianca Tomina Cormenţ, înn vârstă de 21 de ani, originară din Filiaşi, care a evoluat la Alba Sebeş, Măgura Cisnădie.