Liceul „Voltaire” se mută la „Odobleja”

0
2456

După repetate solicitări din partea conducerii, autorităţile au găsit, se pare, o soluţie pentru găzduirea Liceului „Voltaire”. În şedinţa de astăzi a CLM Craiova, se propune ca unităţii şcolare să-i fie dat în administrare un imobil al unui alt colegiu – „Odobleja”. Cum a fost nevoie de medierea ISJ Dolj, întrucât conducerea de aici nu a acceptat, iniţial, să predea clădirea, este de aşteptat să existe discuţii în plen, pe acest aspect.   

De la înfiinţarea sa, din anul 2015, Liceul Voltaire nu a avut un sediu propriu, funcţionând în spaţiile Facultăţilor de Drept şi Mecanică. După doi ani, în 2017, conducerea facultăţii de Mecanică a notificat liceul să elibereze corpul de clădire BA, pe care ar fi urmat să-l folosească pentru desfăşurarea cursurilor. În atare situaţie, conducerea liceului, căreia i s-a alăturat şi comitetul de părinţi, a înaintat autorităţii locale două solicitări de atribuire a unui spaţiu, ambele în anul trecut. Din partea municipalităţii nu a venit nici un răspuns, aşa că liceul a revenit cu a treia adresă şi în 2018, solicitând, ca şi prima dată, să i se acorde o clădire în care copiii să înveţe carte.

Colegiul „Odobleja” solicitase închirierea unor spaţii

La începutul lunii martie, potrivit autorităţilor, s-a discutat repartizarea unui spaţiu pentru Liceul „Voltaire” şi s-a venit cu soluţia ca unităţii şcolare să îi fie repartizat un spaţiu disponibil întru-un alt liceu, respectiv la Colegiul „Odobleja”. În documentaţia întocmită de municipalitate se precizează că, în anul 2011, când au fost comasate patru licee – Grupul Şcolar Industrial „Electroputere”, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, Grupul Şcolar ICM nr. 2 şi Liceul de Informatică ”Ştefan Odobleja” – toate transformându-se în Colegiul „Ştefan Odobleja”, care a preluat în administrare şi toate spaţiile. Autorităţile susţin că, în 2018, colegiul a solicitat acceptul de a închiria o parte dintre acestea, de unde s-a tras concluzia că spaţiile sunt libere, nu le mai folosesc şi au cerut să le fie puse la dispoziţie pentru mutarea celor de la „Voltaire”.

ISJ Dolj a dispus predarea clădirii

Potrivit municipalităţii, conducerea Colegiului „Odobleja” a refuzat să predea spaţiile, motiv pentru care autorităţile s-au adresat conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, solicitând cifra de şcolarizare, pentru a se vedea dacă, într-adevăr, toate spaţiile sunt ocupate de elevi sau dacă, din contră, există posibilitatea ca un imobil de care dispune colegiul să fie predat. Conducerea ISJ Dolj a precizat, într-un răspuns adresat municipalităţii, că numărul de elevi este, într-adevăr, în scădere. Dacă în anul şcolar 2012-2013, studiau peste 2.000 de elevi, grupaţi în 80 de clase, în anul şcolar acesta, numărul de elevi a scăzut la 1.450, care îşi desfăşoară cursurile în 50 de clase. Plecând de la aceste cifre, consiliul de administraţie al ISJ Dolj a apreciat că pot fi eliberate câteva spaţii, care să fie puse la dispoziţia Liceului „Voltaire”.

Un pavilion cu două etaje, pus la dispoziţia elevilor de la „Voltaire”

Prin urmare, autorităţile au decis ca elevii de la „Voltaire” să fie găzduiţi în clădirea pavilion – şcoală, cu două etaje, care se află în curtea Colegiului „Odobleja”. Municipalitatea a iniţiat un proiect de hotărâre, care se află pe ordinea de zi a şedinţei CLM de astăzi, prin care se propune încetarea dreptului de administrare al Colegiului „Odobleja” a imobilului cu pricina, precum şi a unui teren de 4.052 de metri pătraţi, bunuri care fac parte din domeniul public al municipiului. Respectivele bunuri urmează, tot prin acelaşi proiect de hotărâre, să fie date în administrare Liceului „Voltaire”, prin urmare acesta din urmă scăpând de statutul de chiriaş. Conducerea acestui colegiu a adus, în schimb, în favoarea sa palmaresul obţinut până acum: în numai doi ani de existenţă, Liceul „Voltaire” a acumulat multe premii la olimpiade şi concursuri naţionale şi a fost desemnat ,,Liceul Anului”, în cadrul ,,Competiţiei Tinereţii”, la nivel judeţean, în 2017.