Qatar 2022: Două milioane de dolari vărsaţi în contul fiului unui conducător al FIFA!

0
392

qatarCotidianul german „Bild” decortică „raportul ex-procurorului american Garcia” de aproape 400 de pagini, privind atribuirea Mondialului de fotbal din 2018 şi 2022, niciodată publicat de FIFA. Potrivit „Bild” raportul dezvăluie cum un fost membru executiv al FIFA, a felicitat conducerea federaţiei qatariene şi a mulţumit prin email pentru virarea mai multor sute de mii de euro, după atribuirea competiţiei. Două milioane euro, de provenienţă necunoscută, au intrat în contul unui copil de 10 ani al unui membru FIFA. „Bild” reaminteşte că trei membri executivi ai FIFA, dispunând de dreptul de veto, s-ar fi deplasat la Rio cu un avion privat al federaţiei de fotbal qatariene, înainte de votul pentru atribuirea competiţiei. Cel mai importat centru sportiv din lume „Aspire Academy”, o organizaţie qatariană, a fost implicat la o manieră decisivă în manipularea membrilor FIFA, care s-au lăsat ademeniţi, nu puţini dintre ei. Atribuirea organizării Mondialului de fotbal din 2022 Qatarului, decisă în 2010, a generat multe polemici prin bănuielile de corupţie. Ancheta internă condusă de ex-procurorul american Michael Garcia a fost amânată sine die. Camera de judecată a Comisiei de Etică a FIFA a reţinut comportamentul suspect dar nu a pus în discuţie legitimitatea atribuirii celor două turnee finale. La sfârşitul anului 2014, Michael Garcia a cerut publicarea parţială cel puţin a raportului, dar cei doi preşedinţi ai Camerei de instrucţie şi judecată ai Comisiei de Etică a FIFA, elveţianul Cornel Borbely, şi germanul Hans Joachim Eckert s-au opus publicării complete a raportului. Mandatul de patru ani al celor doi, în fruntea justiţiei interne a FIFA, s-a terminat în luna mai, fără a mai fi reînoit. Înlocuitorii lor sunt un judecător columbian şi fostul preşedinte grec al Curţii Europene de Justiţie.