Premierul Slovaciei, scrisoare către UEFA în care atrage atenţia asupra meciului Germania – Italia

0
106

slovaciaPremierul Slovaciei, Robert Fico, a cerut UEFA să analizeze meciul dintre Germania şi Italia din ultima etapă a grupelor de la EURO U21. Victoria Italiei a trimis Germania în semifinale de pe locul secund, astfel că Slovacia a fost eliminată. Campionatul European U21 din Polonia a creat o adevărată controversă după victoria Italiei din ultima etapă a grupelor. Slovacia avea prima şansă pentru a se califica în semifinale din postura de cel mai bun loc doi. Cehia se putea califica în dauna Slovaciei dacă învingea Danemarca la o diferenţă de cel puţin patru goluri, lucru ce nu s-a întâmplat. Danemarca a învins cu 4-2. Dacă Italia nu învingea Germania în derby-ul grupei C, Slovacia era calificată. Bernardeschi a marcat în minutul 31 pentru 1-0, astfel că Italia era în acel moment pe primul loc în grupă, la egalitate cu Germania, dar avantajată de o eventuală victorie în faţa nemţilor. S-a terminat 1-0 pentru Donnarumma & Co. astfel că Italia a câştigat grupa, Germania s-a calificat din postura de cel mai bun loc doi, având un golaveraj de +4, iar Slovacia a fost eliminată din cauza golaverajului de +3. În semifinale s-au mai calificat Anglia (câştigătoarea grupei A) şi Spania (câştigătoarea grupei B). Premierul Slovaciei i-a trimis o scrisoare preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, în care îi atrage atenţia că meciul dintre Germania şi Italia a fost o „înţelegere nedreaptă”. Robert Fico i-a mai scris lui Ceferin că UEFA ar trebui să revizuiască regulamentele, astfel încât să fie evitate situaţii de acest gen la următoarele turnee finale.