Ştiinţa îşi cheamă căpitanii înapoi

0
310

Prepeliţă, Găman şi Stoica sunt aşteptaţi la reunirea echipei, pe 4 iulie

Dorel Stoica

Ultimii trei căpitani ai Universităţii Craiova, Stoica, Găman şi Prepeliţă, sunt convocaţi la reunirea echipei pe 4 iulie, chiar dacă erau ca şi plecaţi la alte echipe în vara aceasta. Stoica părăsise vestiarul Ştiinţei în pauza ultimului meci din campionat, cu Gaz Metan, spunându-le „adio” coechipierilor, Găman a jucat la Dinamo în returul trecut şi a depus memoriu pentru a deveni liber, iar Prepeliţă se înţelesese deja cu Steaua pentru un contract pe 5 ani. Andrei Prepeliţă nu a mai primit însă aprobarea clubului de a pleca, după ce a solicitat achitarea unei restanţe de 60.000 de euro, el depunându-şi apoi memoriu pentru a deveni agent liber. „Gigi Becali mi-a zis că o să-l ia pe Prepeliţă gratis. S-o creadă el! Îl aştept pe Andrei de pe 4 iulie la antrenamentele Craiovei, mai are încă 4 ani de contract cu Universitatea. Şi-a băgat memoriu, e treaba lui, dar îi spun că nu are nicio şansă să devină liber, va rămâne la Craiova. Am văzut că în ultima vreme a devenit foarte vorbăreţ, a spus că el şi-ar fi făcut datoria, că a dat totul pe teren. Din păcate însă, echipa a retrogradat”, a declarat Mititelu. Chestionat cu privire la măsura reducerii cu 25 la sută a salariilor jucătorilor drept pedeapsă pentru că echipa a retrogradat, finanţatorul Ştiinţei a spus: „Dacă Prepeliţă crede că poate lua 150.000 de euro salariu în anul în care echipa a picat, se înşală”. Mititelu a spus că şi Dorel Stoica va continua la Craiova, alături de Mădălin Ciucă, iar Dănănae mai are câteva zile pentru a-şi găsi un alt club:  „Săceanu este deocamdată singura achiziţie de până acum. Dorel Stoica şi Ciucă au acceptat să rămână la noi şi în eşalonul secund, iar Dănănae are o hârtie valabilă până pe 30 iunie prin care se poate transfera afară. Pentru Florin Costea există o ofertă concretă. Un impresar din Anglia şi unul din Germania au cerut mandate pentru a discuta despre transferul lui Lung junior, dar nu a apărut nimic concret. Nu ştiu nimic despre un eventual interes al lui AEK Atena, aşa cum se speculează”. Mititelu a dat asigurări că până la finalul acestei săptămâni va numi un antrenor la echipă, cel mai probabil acesta urmând să fie Ionel Gane.

Valerică Găman

Mititelu a apelat la detectivi în cazul „Găman-Bărboianu”

Cel de-al treilea căpitan al Ştiinţei din ultimii ani, Valerică Găman, îşi va afla soarta în perioada următoare la fel ca şi celălalt „dezertor”, Ştefan Bărboianu. Mititelu se teme că judecata în cazul „Găman-Bărboianu” nu va fi corectă şi a apelat la o agenţie de detectivi particulari pentru a investiga relaţiile din fotbalul românesc: „În ultimele săptămâni am strâns dovezi foarte multe de corupţie ale Comisiilor FRF. Oricum, am angajat oameni pregătiţi pentru a se ocupa de aceste lucururi. Şeful Comisiei care m-a judecat pe mine, Gabriel Manu este nimeni altul decât avocatul lui Piţurcă. Se pune la cale o ciordeală. Găman şi Bărboianu înseamnă 4 milioane de euro, am ofertă valabilă de 3 milioane pentru ei. Faptul că ei, deşi nu mai au contract cu Dinamo decât până la 30 iunie, au plecat în cantonament cu această echipă, înseamnă că au o promisiune că li se va rezolva cazul. Eu urlu la stele, dar până la urmă strigătele mele vor fi auzite de cine trebuie. Voi face un memoriu special la FIFA, ca să se vadă ce se întâmplă în fotbalul românesc. 80% din membrii Comisiilor sunt prieteni şi amici cu oamenii din fotbal, care sunt judecaţi astfel de cunoştinţe. Am sunat la FRF să aflăm termenul pentru procesul cu Găman şi Bărboianu, pentru că am văzut că preşedintele lui Dinamo, domnul Săvulescu, ştia deja că se judecă pe 5 iulie”.

Andrei Prepeliţă

„Leii” tineri, instigaţi de Ana-Maria Prodan, „cuminţiţi” de Mititelu

Jucătorii tineri despre care s-a spus că şi-ar fi depus memorii pentru a deveni liberi de contract, Buleică, Gugu şi Surugiu, au fost anunţaţi de patronul echipei că nu vor avea câştig de cauză, deoarece nu există restanţe contractuale. „Nu ştiu dacă şi-au depus memorii, nu aveau motive să o facă. Ei sunt şi pe la loturile naţionale şi intră în contact cu diverse persoane care îi îmbârligă. Gugu şi Buleică au fost juniori, deci aveau contracte mici. La ora aceasta niciun jucător al Universităţii Craiova nu este îndreptăţiţi să ceară vreun ban, clubul a plătit în retur între 4 şi 5 salarii. Unii sunt instigaţi de Piţurcă, alţii de Ana Maria Prodan, li se spune că nu mai am bani, că echipa se duce în liga a III-a, că se alege praful. Gugu are contract pe cinci ani, 10 mii de dolari în primul an, 20 de mii în al doilea an, 25 de mii în al treilea, apoi 30 de mii. Cu aceşti bani va rămâne, eu nu-i mai măresc salariul dacă face asemenea chestii, acum câteva luni era un băiat de care nu auzise nimeni, l-am promovat, l-am ajutat şi acum vedeţi ce face” a declarat Mititelu. Aflat în cantonament la Mogoşoaia, acolo unde se pregăteşte pentru Europeanul Under 19, Gugu a dezminţit faptul că şi-ar fi depus memoriu: „Nu am depus memoriu, singura mea grijă este legată acum de starea de sănătate. Chiar azi după amiază voi merge din nou la un consult medical, pentru a vedea dacă pot fi apt pentru turneul final de luna viitoare”.