Noile sancţiuni nu i-au descurajat să copieze! În Dolj, 15 eliminaţi, la prima probă scrisă a Bacalaureatului

0
346

Ieri s-a desfăşurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat la Limba şi literatura română, atent supravegheată de camerele video şi web şi cu sancţiuni mai drastice decât în sesiunile anterioare pentru cei care încearcă să fraudeze. Chiar şi aşa, candidaţii nu au fost descurajaţi, în totalitate, să copieze. În Dolj, 15 elevi, din cei 6.242 prezenţi, au fost surprinşi de asistenţii de la clase cu fiţuici şi hands-free, fiind eliminaţi din examen. Conform indicaţiilor date de Ministerul Educaţiei, aceştia s-au ales cu anularea tuturor probelor susţinute până acum şi au pierdut dreptul de a mai participa la următoarele două sesiuni.

Numărul elevilor care încearcă să promoveze examenele apelând la diverse  „surse de inspiraţie” este în creştere, în ciuda sancţiunilor care se înăspresc de la o sesiune la alta. Dacă anul trecut, la evaluarea scrisă de la Limba şi literatura română, au fost înregistraţi 11 eliminaţi, de această dată sunt cu patru mai mult. Potrivit, inspectorului şcolar general adjunct Alexandru Gîdăr, cinci dintre elevii eliminaţi provin de la Calafat, din centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu”, iar restul de la Craiova: trei de la Grupul Şcolar „Matei Basarab”, doi de la Grupul  Şcolar „Traian Vuia”, doi de la Grupul Şcolar „George Bibescu” şi câte unul de la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu”, Grupul Şcolar „Traian Demetrescu” şi Grupul Şcolar „Electroputere”. Cu toţii au avut acelaşi ţel: să răspundă cerinţelor de pe foia de examen.

Subiecte din operele lui Mircea Eliade, Nichita Stănescu şi I. L. Caragiale.

Varianta de la proba scrisă de Limba şi literatura română a adus în atenţia candidaţilor fragmente şi personaje din operele scriitorilor Mircea Eliade, Nichita Stănescu şi I. L. Caragiale.

Primul subiect a constat într-un fragment din „Nuntă în cer”, de Mircea Eliade, pe marginea căruia au fost formulate mai multe întrebări. La subiectul al doilea, elevii au de comentat afirmaţia lui Nichita Stănescu „a avea un ideal înseamnă a avea o oglindă”. Ultimul punct a constat în caracterizarea unui personaj din „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale. Pentru cei care au învăţat, subiectele nu au fost o surpriză şi nici nu i-au pus în dificultate. «Comparativ cu simularea a fost mai uşor. A fost cum mă aşteptam. A picat textul dramatic şi am ales „O scrisoare pierdută”, de Caragiale. Eu zic că am făcut şi mă aştept să iau nota 9 la acest examen», a spus candidatul Alin Pătru, de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”.

Conform calendarului examenului de Bacalaureat, mâine candidaţii vor susţine proba obligatorie a profilului, după caz Matematică sau Istorie, iar vineri, 1 iulie, se va desfăşura ultima probă a acestei sesiuni.