Reorganizarea teritorială se amână până la toamnă

0
322

Reorganizarea teritorială se amână. UDMR şi PDL nu s-au înţeles ieri, la şedinţa coaliţiei, în privinţa numărului de regiuni – în timp ce democrat-liberalii vor opt regiuni, la care pot fi adăugate maximum două judeţe, Harghita şi Covasna, UDMR nici nu vrea să audă de această variantă – aşa că s-a decis amânarea discuţiilor până în toamna acestui an. Între timp, la nivel guvernamental se discută despre descentralizare.

Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat ieri, după şedinţa coaliţiei, că o comisie a reprezentanţilor partidelor aflate la putere urmează să analizeze, până în toamnă, subiectul reorganizării administrativ-teritoriale: „S-a decis înfiinţarea unei comisii care să gândească formula, astfel încât să avem o majoritate în Parlament, ca să treacă un astfel de proiect. Până una-alta vorbim de descentralizare la nivel local”.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a recunoscut, ieri, că nu mai este timp până la 1 iulie pentru a se face reorganizarea administrativă, aşa că discuţiile vor continua pentru un acord politic: „Nu mai e timp până la 1 iulie să cădem de acord şi asupra modului în care se face reorganizarea administrativă, aşa că vom continua discuţiile pentru a avea acest acord politic, urmând ca, până atunci, să facem reorganizarea deconcentratelor pe forma regiunilor”. Întrebată dacă şi UDMR este de acord cu acest lucru, Udrea a arătat că nu a participat la şedinţa coaliţiei, însă înţelege că „este un parcurs” pe care PDL l-a agreat împreună cu partenerii de coaliţie.

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a precizat că propunerea Uniunii în şedinţa coaliţiei de ieri a fost să se amâne subiectul reorganizării administrativ-teritoriale a ţării şi să se meargă pe o descentralizare „puternică”, însă acesta neagă că s-ar fi stabilit un termen clar la care se vor relua discuţiile: „Neexistând niciun consens pentru nici una dintre variantele existente (n.r. – de reorganizare teritorială), propunerea noastră a fost să amânăm acest subiect şi să mergem mai departe cu o descentralizare puternică şi a fost de acord şi PDL cu această propunere. Între timp, vom forma o comisie pentru descentralizare, pentru a analiza şi a studia reforma administrativă. (…) Trebuie o analiză mult mai serioasă, mult mai profundă şi mult mai nuanţată. Şi, în momentul când va exista un proiect comun, atunci putem merge mai departe, dar eu nu aş da un termen. Nu aş spune eu că trebuie să fie în septembrie, în octombrie sau în martie”.