Petre Daea în Dolj: Promovarea programului de irigare prin picurare

0
5293

În cursul zilei de sâmbătă, 27 mai, ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat în Dolj, la Bechet, Dăbuleni (Staţiunea de cercetare), Ostroveni, pentru promovarea “Programului-pilot de irigare prin picurare pentru legume şi cartofi timpurii, cu independenţă energetică”. Astfel, 40 milioane euro sunt alocaţi, în acest fel, de care vor beneficia cca. 5.000 de tineri fermieri. Prin acest program, sunt prevăzute achiziţii multiple: un kit modular de irigaţii prin picurare, independent energetic, compus dintr-un set de panouri solare; un agregat de pompare; o instalaţie de irigare prin picurare, comandă electronică pentru distribuirea dozată a unor mici cantităţi de apă uniform repartizată. La Călăraşi, Petre Daea, însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, dar şi de directorul Direcţiei pentru agricultură, Sorin Agapie, şi de alţi directori de direcţii de profil din zonă, a vizitat cultura de cartofi timpurii a unui producător (Petrică Mogodeanu), care exploatează circa 200 de hectare în arendă, iar, la Ostroveni, a vizitat o reuşită cultură de afine, întinsă pe 20 de hectare, aparţinând lui Ionel Simion. Pe lângă kitul modular de irigaţii prin picurare independent energetic, pentru un hectar cultivat cu legume, a cărui valoare este de circa 10.000 de euro, se mai poate achiziţiona un container cu temperatură controlată pentru depozitarea temporară a producţiei rezultată. Dialogul purtat, pe un spectru mai larg de probleme, s-a dovedit salutar. Obiectivul enunţat de Petre Daea este acela ca circa 5.000 de tineri fermieri, beneficiarii programului enunţat, să contribuie la asigurarea eşalonată a consumului de legume pe toată durata anului.